monitorulcj.ro Menu

Sport

Simona Halep vs. Serena Williams, marele meci al începutului de an

Meciul dintre Simona Halep, locul 1 WTA, şi Serena Williams, locul 16 WTA, se va disputa, luni, de la ora 10:00 (ora României), în optimile de finală la Australian Open.

Meciul dintre Simona Halep şi Serena Williams va fi primul din sesiunea de seară de pe arena Rod Laver.

Aceasta va fi a 10-a lor partidă directă (8-1 pentru Williams), prima de când Serena a devenit mamă.

Înaintea acestui meci, Simona Halep a vorbit despre confruntarea cu legendara jucătoare americană, una pe care o consideră un adversar ca oricare altul, dar pe care o laudă pentru tot ce a reuşit de-a lungul carierei.
„Serena era o sperietoare când eram mai tânără, dar acum nu mă mai simt intimidată. Am un respect uriaş pentru ea, pentru că este o mare campioană, dar e doar o adversară din turul următor pentru mine”, a spus Simona, imediat după calificarea în optimile de finală de la Australian Open.

Ea a mai afirmat că deși Serena Williams este cea mai bună tenismenă din lume are încredere că va câștiga acest meci.
„Să fii numărul 1 în lume sau să fii cel mai bun din lume, după părerea mea, sunt lucruri puţin diferite. În acest moment, eu sunt numărul 1 în lume. Simt că sunt acolo de multe luni, multe săptămâni. Dar, cu siguranţă, Serena este cea mai bună din lume, pentru că are atât de multe trofee de Grand Slam. A fost foarte mult timp pe primul loc. Nu pot să compar rezultatele mele cu ale ei. Dar, în acest moment, această poziţie (n.red - de lider WTA) îmi dă încredere şi mă ajută să fiu pozitivă”, a afirmat Simona Halep.

Fără victorie din august, Simona venea la Australian Open după cinci înfrângeri la rând, eşecurile venind, e adevărat, şi pe fondul problemelor medicale. În condiţiile în care nu are nici antrenor, aşteptările erau mici de la Halep. Aceasta s-a adunat, s-a concentrat la maximum şi a arătat în multe momente ca în cele mai bune partide din 2018, an în care a câştigat un turneu de Grand Slam şi a mai jucat o finală (chiar la Australian Open, învinsă de Wozniacki).

Simona Halep are parte de cel mai greu meci din acest început de 2019. Lidera clasamentului WTA o va înfrunta în optimile de la Australian Open pe Serena Williams, cea care poate fi considerată o adevărată ”sperietoare” pentru jucătoarele de tenis.

Simona Halep are un singur succes în fața unei ocupante a numărului 1 mondial. Culmea e că victoria, una dintre cele mai importante ale carierei, a venit chiar în fața Serenei Williams. La Singapore, în 2014, în faza grupelor, „Simo” se impunea cu un categoric 6-0, 6-2. În finala competiției, Serena și-a luat revanșa (6-3, 6-0).

Simona Halep şi Serena Williams nu s-au mai întâlnit din 2016, când americanca s-a impus în trei seturi, în sferturile de finală de la US Open.

Meciurile directe dintre Simona Halep şi Serena Williams:
2011, Wimbledon: 3-6, 6-2, 6-1 pentru Serena
2013, Roma: 6-3, 6-0 pentru Serena
2013, Cincinnati: 6-0, 6-4 pentru Serena
2014, Turneul Campioanelor: 6-0, 6-2 pentru Simona
2014, Turneul Campioanelor: 6-3, 6-0 pentru Serena
2015, Miami: 6-2, 4-6, 7-5 pentru Serena
2015, Cincinnati: 6-3, 7-6 pentru Serena
2016, Indian Wells: 6-4, 6-3 pentru Serena
2016, US Open: 6-2, 4-6, 6-3 pentru Serena