monitorulcj.ro Menu

Sport

BRAVO! Turneu cu peripeții pentru juniorii de la "U" Cluj Luceafărul. Intoxicați, dar victorioși la final!

Academia "U" Cluj Luceafărul a câștigat, sâmbătă, Trofeul "Gheorghe Ene". Deși au devenit campioni naționali la categoria U9, micii fotbaliști au avut de suferit la turneul desfășurat la Craiova, șapte dintre ei având nevoie de intervenție medicală după ce au făcut toxiinfecție alimentară!

"E primul titlu de Campioană Națională la Trofeul «Gh. Ene». Am jucat încă două finale mici cu grupa 2009 în anul 2017 și grupa 2006 în anul 2015. Rezultat fabulos reușit de acești copii, care au trecut peste toate greutățile apărute peste noapte. Prin jocul prestat astăzi, au demonstrat că sunt adevărați campioni și adevărați luptători!", scriu pe Facebook cei de la Academia "U" Cluj Luceafărul, juniorii trecând cu 4-1 de LPS Timișoara în finala competiției.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, șapte dintre micuții fotbaliștii au avut nevoie de medici după ce au acuzat stări de vomă și diaree. Duși la spital, 4 dintre ei au rămas cu perfuzii până dimineața, în condițiile în care jocul cu Real Junior Vaslui era programat de la ora 9! Cu toate acestea, juniorii au depășit problemele ivite, au întors scorul de la 0-1, au învins cu 2-1 și au făcut un turneu excelent, încununat cu titlul de campioană.

Lotul de jucători - campioni ai României la categoria U9: Chiorean Mihai, Vădan Denis, Nemeti Ștefan, Crăciunaș Vlad, Bara Alexandru, Podea Răzvan, Miszti Ștefan, Jucan Alin, Jimborean David, Mureșan Samuel, Pădure Alexandru, Taloș Andrei, Moldovan Matei, Bentea Andrei. Antrenori: Gigi Vînău, Vălean Vlad, Crăciun Cosmin.