monitorulcj.ro Menu

Sport

Simona Halep, Horia Tecău și Marius Copil, în lotul olimpic al României

Simona Halep, numărul unu mondial în tenisul feminin, Mihaela Buzărnescu, Horia Tecău şi Marius Copil fac parte din lotul olimpic de tenis al României.

Format din 12 jucători şi jucătoare, lotul echipei naționale va fi prezentat marţi, la Casa Olimpică din Bucureşti. Propunerile pentru alcătuirea lotului olimpic au fost făcute de Federaţia Română de Tenis, potrivit unui comunicat de presă.

Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, spune că se bucură că România va fi reprezentată de liderul mondial din tenisul feminin.
„Este o mândrie şi o datorie pentru Familia Olimpică a României să aibă în componenţă cei mai buni sportivi. Mă bucur că un lider mondial şi un sportiv care deja a câştigat o medalie olimpică vor face parte din Echipa Olimpică a României. Le doresc celor 12 sportivi să îşi împlinească visul de a câştiga o medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020”, a declarat preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu.

Horia Tecău şi Florin Mergea au cucerit medalia de argint în proba masculină de dublu la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, în 2016.

La evenimentul de marţi vor participa preşedintele COSR, Mihai Covaliu, secretarul general George Boroi, preşedintele FRT, George Cosac, preşedinta Comisiei Tehnice Olimpice, Georgeta Damian Andrunache, sportivii care alcătuiesc noul lot olimpic de tenis.