monitorulcj.ro Menu

Sport

Emil Boc, după întâlnirea cu Ion Țiriac: „Putem asigura o bună parte a infrastructurii de profil”

După întâlnirea afaceristului Ion Țiriac cu primarul Clujului, Emil Boc, sponsorii sunt cei care vor contribui decisiv în aducerea unui turneu de tenis feminin (WTA) la Cluj-Napoca.

Cluj-Napoca a devenit capitala tenisului românesc, după inaugurarea Sălii Polivalente (actuala BTarena) care a găzduit ultimele meciuri ale echipelor României de Fed Cup și Cupa Davis. Ion Țiriac vrea să aducă și circuitul WTA pe malul Someșului și are deja o strategie pentru a aduce la viață acest proiect.

Omul de afaceri Ion Țiriac a participat, alături de Ioan Rus și primarul Emil Boc, la meciul U-BT - Panathinaikos. Pe lângă aceștia, în tribune s-a aflat Horia Ciorcilă, dar și Vasile Pușcaș.

Ion Țiriac declara săptămâna trecută să își dorește să vorbească cu Emil Boc pentru a aduce un campionat WTA mai mare de categoria 250 la Cluj.
„Mă duc la Cluj să vorbesc cu primarul de acolo. Dacă cumva WTA schimba sistemul, se pare că sunt două, trei, patru turnee feminine de vânzare. Cred că un turneu feminin mai mare de 250 puncte WTA își are locul în România. Dacă Clujul e, Clujul să fie”, declara Ion Țiriac săptămâna trecută.

Fostul tenismen Ion Ţiriac (79 de ani) organizează an de an turneul de la Madrid.

În acest moment, singurul turneu WTA din România este Bucharest Open, la care se oferă premii totale în valoare de 250.000 de dolari și unde câștigătoarea primește 280 de puncte WTA.

Edilul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat că și-a arătat deschiderea pentru organizarea turneului, având în vedere că pot fi puse la dispoziție mai multe săli din localitate, dar că singura condiție este ca banii publici să nu fie cheltuiți pe premii.
„Am discutat cu domnul Ţiriac şi mi-am arătat deschiderea pentru un asemenea demers şi să contribuim cu ce vom putea. Primăria nu are cum să organizeze un asemenea turneu, dar putem asigura o bună parte a infrastructurii de profil. Avem Sală Polivalentă, însa mai există şi Sala Horia Demian, baza de tenis Winners, o sală a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport. Chiar şi Sala Polivalentă mai are o sală de antrenament. Rămâne ca astrele să se alinieze pentru aducerea unui asemenea turneu. Acum rămâne să vedem dacă şi alte condiţii se vor îndeplini. Nu putem asigura premii pentru Serena sau Simona. Banii din impozite şi taxe nu sunt pentru premii. Domnul Ţiriac are legături extraordinare în lumea tenisului şi sper să avem susţinerea mediului de profil din Cluj”, a spus Boc, la Realitatea FM.

Oamenii au umplut de fiecare dată tribunele Sălii Polivalente din Cluj-Napoca la meciurile echipei României de Fed Cup și au arătat un interes destul de ridicat și la Cupa Davis. Acum, Ion Țiriac consideră că posibilitatea participării unor nume mari din circuitul WTA ar putea umple din nou cea mai mare sală din țară.

10.000 de spectatori este recordul de audiență la un meci de tenis în sală din România, stabilit în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, la meciul de Fed Cup dintre România și Elveția, din aprilie 2018.