Sport

Buzărnescu: Anul trecut nu credeam că voi juca un turneu WTA, dar ca voi fi favorită

Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu, cap de serie numărul doi la BRD Bucharest Open, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că anul trecut nu credea că va juca pe tabloul principal al unui turneu WTA, cu atât mai puţin să fie printre favorite.


''Anul trecut nu am jucat la BRD Bucharest Open, aveam o finală la un turneu ITF, dar anul trecut nu credeam că voi juca pe un tabloul unui turneu WTA, cu atât mai mult să fiu printre favorite'', a afirmat Buzărnescu (30 ani), care se află acum pe locul 28 în clasamentul mondial.
''Sunt mereu nerăbdătoare să joc la un turneu. Cred că pentru orice româncă emoţiile sunt mai mari acasă. Ne dorim ca publicul să fie alături de noi, să arătăm că vrem să câştigăm, să ne susţină pe toate, pentru că merităm'', a mai spus Buzărnescu.
Buzărnescu va juca în prima rundă la Bucureşti contra unei adversare din Muntenegru, Danka Kovinic (23 ani, 117 WTA). Mihaela s-a impus în ambele dueluri cu Kovinic, în 2010 în optimi la Podgorica (ITF, 25.000 dolari), cu 6-3, 6-1, şi anul trecut, la Hodmezovasarhely (Ungaria, 60.000 dolari), în finală, cu 6-2, 6-1.
Mihaela Buzărnescu a vorbit şi despre ascensiunea sa formidabilă din ultimul an: ''E un alt nivel la WTA faţă de ITF, dar toate ne batem pentru un clasament cât mai bun. La începutul anului mă gândeam cum voi face faţă în circuitul WTA, dar nu am pus presiune, totul a venit natural. Simt o presiune mai mare, dar vreau în top 10, însă mai întâi să ajung în top 20 şi mai ales să fiu sănătoasă, pentru că numai jucând poţi urca în clasament''.
Buzărnescu a comentat şi o eventuală participare la Jocurile Olimpice, dar a vorbit şi despre Fed Cup: ''O medalie la Jocurile Olimpice e un obiectiv foarte corect pentru Simona Halep, şi eu mi-aş dori să pot participa. Avem o echipă incredibilă în Fed Cup şi avem şanse foarte mari să câştigăm titlul. Sper să ne adunăm şi să facem treabă bună în următoarele meciuri''.
A doua favorită a turneului BRD Bucharest Open ar prefera ca Terenul Central de la Arenele BNR să fie funcţională, dar nu este foarte afectată din acest motiv: ''Acestea sunt condiţiile în care se desfăşoară turneul, aş fi vrut să jucăm pe arena centrală, dar sunt obişnuită să joc şi pe terenuri mai rele''.
Buzărnescu a mărturisit că va juca la dublu alături de Raluca Olaru, cele două fiind campioane la US Open la junioare în 2006.
 

Ultimele Stiri
abonare newsletter