Sport

Dan Petrescu: "Nu m-am certat cu nimeni, oferta a fost nu greu, foarte greu de refuzat"

Fostul antrenor al CFR-ului, Dan Petrescu, a organizat o conferinţă de presă prin care şi-a luat „la revedere” de la echipa din Gruia şi de la fotbalul românesc.

„M-am înţeles foarte bine cu toţi cei din conducere şi aş vrea să le mulţumesc pentru că mi-au dat ocazia să antrenez această echipă. M-am simţit ca acasă aici şi îmi doresc să revin. Zidane nu a spus că îşi doreşte să se întoarcă la Real, dar eu vreau să mă întorc la CFR. De fapt, când mă voi stabili complet în România, o să mă gândesc dacă vreau să stau în Bucureşti sau în Cluj, dar cred că voi alege Clujul. Am venit prieteni şi am plecat prieteni de la CFR, ne-am despărţit pe cale amiabilă. Alte speculaţii, dacă se vor face, vor fi inutile. Nu m-am certat cu nimeni din conducere, nu a venit nimeni la mine să-mi zică de ce nu l-am băgat pe ăla sau pe ăla. Am avut rezultate fantastice aici, încă sunt un antrenor neînvins în 2018, iar CFR încă nu a pierdut niciun meci în acest an. Am avut un parcurs fantastic pe teren propriu şi cred că acest club şi această echipă merita mai mult respect. Am plecat pentru că am primit o ofertă nu greu de refuzat, foarte greu de refuzat. Dacă voi salva echipa de la retrogradare, e posibil să câştig la nivelul lui Mourinho şi Guardiola”, a spus Dan Petrescu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter