Sport

U-BT, înfrângere la Sibiu

Meciul doi al finalei mici, din Liga Naţională, dintre U-BT Cluj şi BC CSU Sibiu s-a terminat cu scorul de 93-90 (17-17, 24-25, 22-19, 30-29), scorul general fiind 1-1.


Meciul al treilea al seriei U-Banca Transilvania - BC CSU Sibiu va avea loc, așadar, sâmbătă, 9 iunie, cu începere de la ora 18, la Sala Polivalentă. 
”A fost un meci foarte disputat, în care ambele echipe și-au dorit victoria. În prima repriză, am reușit să controlăm meciul, dar apoi ceva s-a rupt, nu am mai avut aceași intensitate și am dat posibilitatea shooterilor Sibiului să își intre în mână și am permis multe puncte pe tranziție. Am revenit pe final, însă, din păcate, a fost prea târziu. Urmează meciul 3, pe care ne dorim foarte mult să îl câștigăm!” a declarat Mihai Silvășan, antrenorul echipei U-Banca Transilvania.
Cei mai buni marcatori ai clujenilor au fost Watson (26 de puncte, 2 assisturi), Rasic (20 de puncte, 4 recuperări) și Barro (11 puncte, 9 recuperări). De la CSU Sibiu s-au remarcat Pratt (28 de puncte, 5 recuperări), Kinnard (17 puncte, 7 recuperări) și Williams (13 puncte, 2 recuperări).
 

abonare newsletter