Sport

Victorie pentru Potaissa Turda în prima manșă a finalei Cupei Challenge

AHC Potaissa Turda a învins formaţia greacă AEK Atena cu scorul de 33-22 (14-11), luni seara, în Sala Horia Demian din Cluj-Napoca, în prima manşă a finalei Cupei Challenge la handbal masculin.

Potaissa, care a pierdut finala de anul trecut a competiţiei (28-37 şi 24-30 cu Sporting Lisabona) a făcut un pas mare spre câştigarea trofeului.

Turdenii au început bine, au condus cu 2-0 (min. 4), dar elenii au egalat, iar apoi au trecut în avantaj, 2-3 (7). Potaissa a revenit la cârma jocului, a avut 5-3 (13), iar apoi ecartul a crescut la 10-5 (19). Avantajul gazdelor a crescut la şase goluri, 12-6 (23), dar câteva erori au redus diferenţa la trei goluri, 14-11, la pauză.


AEK s-a apropiat la doar două lungimi, 14-12 (31), dar Potaissa a marcat cinci goluri la rând şi s-a desprins la 19-12 (36). Diferenţa a crescut la nouă goluri, 22-13 (41), iar apoi la zece, 25-15 (46), Potaissa câştigând în cele din urmă la 11 goluri, 33-22.

Avantajul echipei ardelene putea fi şi mai mare la finalul meciului, dar elevii antrenorului Horaţiu Gal nu au profitat de numeroasele momente de superioritate numerică.


 

„S-au întâmplat multe surprize în sport și mai mari ca aceasta. De aceea vom fi foarte atenți. Este un avantaj liniștitor, așa pare acum, dar eu sper să îi mobilizez pe băieți și să intrăm la fel de concentrați pe parchetul din Atena, la fel ca acum. Ne-am dorit să fie o diferență cât mai mare ca să ne asigure liniștea pentru Atena. Vom juca într-o sală de aproximativ 18.500 de locuri. Deja 10.000 de bilete s-au vândut, va fi un infern, dar va fi și o atmosferă foarte plăcută. Nu mergem în vizită la Atena. Este o ocazie unică să aducem un trofeu în România, la Turda, și nu putem risca nimic. Suporterii au fost al optulea și al nouălea jucător, care ne-a ajutat foarte mult”, a declarat Horațiu Gal, antrenorul turdenilor, la finalul jocului.


 

Au evoluat echipele:


Potaissa: Ionuţ Irimuş, Ludovic Varo, Dragoş Fleşer - Georgică Cîntec (7 goluri), Ionuţ Rotaru, Roland Thalmaier (2), Roman Zacaciurin (2), Mihai Alexandru Asoltanei (7), Dragoş Iancu (1), Cristian Adomnicăi (1), Radu Alexandru Lazăr, Nenad Savic (1), Marius Szoke (4), Cristian Ghiţă (7), Lucian Marian Ignat (1), Iulian Stamate. Antrenor: Horaţiu Gal.

AEK: Radule Radulovic, Athanasios Syngaris - Christos Nikolaidis, Giannis Tsigogianopoulos, Georgios Perros-Perrakis (1), Dionysios Georgiadis (3), Malik Hoggas (4), Efstathios Zampounis (2), Panagiotis Nikolaidis (1), Ilias Chatsikas, Jonas Lokken (1), Charlampos Dompris (1), Charalambos Vamvakas, Julios Argyrou, Eldin Vrazalica (2), Christodoulos Mylonas (7). Antrenor: Nikolaos Grammatikos.


Au arbitrat bosniacii Aleksandar Jovic şi Nedim Arnautovic; delegat EHF: Helmut Wille (Austria).

Manşa secundă va avea loc pe 20 mai, în Sala Olimpică Nikos Gkalis din Atena.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter