Sport

Handbal: ”U” Cluj își dorește să obțină o victorie în deplasare cu HC Zalău

Echipa de handbal feminin Universitatea Cluj se va duela cu HC Zalău, sâmbătă, 14 aprilie, de la ora 11:30.

Meciul va avea loc în sala ”Gheorghe Tadici”.

„Este un meci foarte greu, pe un teren foarte greu, unde nu prea se câștigă puncte, dar noi mergem cu încredere să ne jucăm șansa. O să vedem la final dacă vom fi bucuroși sau nu. Înainte de meciul cu Brăila am avut pauză competițională și ne-am pregătit exclusiv pentru acel meci. Acum, au fost sărbătorile, a fost un pic de pauză și din această cauză numărul antrenamentelor a fost mai mic. Orice punct câștigat pe un teren ca al Zalăului ne-ar mulțumi. Vrem să continuăm cu evoluțiile bune și să fim mulțumiți de prestația de pe teren”, a explicat Alin Bondar, antrenorul clujencelor, pentru u-cluj.ro.


”U” Cluj se află pe locul 10 cu 20 de puncte.

Ultimele Stiri
abonare newsletter