monitorulcj.ro Menu

Sport

"FCSB sunt disperați!" Ultima "înțepătură" a lui Dan Petrescu și mesajul pentru MM Stoica

Lupta la titlu dintre FCSB și CFR Cluj asigură spectacolul finalului de sezon în Liga 1 și Dan Petrescu, antrenorul ardelenilor, încinge disputa cu bucureștenii. Tehnicianul încearcă să mute presiunea în tabăra rivalilor, care au profitat de pasul greșit făcut de feroviari săptămâna trecută și au urcat pe primul loc în clasament.

"Sunt disperați să câștige campionatul!", spune "Bursucul" despre cei de la FCSB, care în ultimele sezoane au terminat pe locul al doilea, după Astra, respectiv Viitorul, ambele cluburi aflate în acel moment la primele titluri din istoria lor.

Dan Petrescu mizează pe o victorie a CFR-ului în meciul cu Astra, de duminică. Cu un succes, ardelenii ar putea redeveni lideri, în cazul în care FCSB nu va câștiga în derby-ul de luni, contra Craiovei. Antrenorul grupării din Gruia a avut și un mesaj destinat lui Mihai Stoica, directorul sportiv de la rivala bucureșteană.

"Sperăm să terminăm pe primul loc, dar nu va fi o tragedie, dacă nu vom putea. Când am venit, am avut drept obiectiv să câștig campionatul în doi ani, iar în primul să ne calificăm în cupele europene. Cred că acest obiectiv e realizabil. Nu cred că trebuie să punem presiune pe jucători. Presiunea trebuie să fie la Steaua (n.r. FCSB), e normal. Ei în ultimii doi ani nu au reușit să câștige și sunt disperați să câștige. Noi nu suntem disperați, vom face tot ce e posibil, dar trebuie să fim și realiști", a spus Dan Petrescu, sâmbătă, la conferința de presă dinaintea meciului dintre CFR Cluj și Astra Giurgiu, citat de digisport.ro.

Atunci când a dezmințit că ar fi semnat cu o echipă din China, Dan Petrescu a reconfirmat că s-a înțeles cu CFR Cluj pentru prelungirea înțelegerii și a făcut o nouă declarație referitoare la directorul sportiv al bucureștenilor, Mihai Stoica, cel cu care a avut o dispută pe tot parcursul sezonului: "E normal, e o tactică a lor, vor să destabilizeze puțin. Fiecare are tactica lui, noi ne vedem de ale noastre și nici nu mă mai interesează ce mai spune acel domn. De acum, voi fi imun, nu are rost să mă mai gândesc la asemenea atacuri".