Sport

MM Stoica a recunoscut. A sacrificat prietenia cu Petrescu pentru titlu! ”Nu mai țin cont de nimic”

Mihai Stoica a recunoscut că face tot posibilul ca FCSB să câștige titlul în acest sezon. Astfel, directorul sportiv al roș-albaștrilor a admis că a sacrificat prietenia cu Dan Petrescu. Scandalul dintre MM și antrenorul CFR-ului se află în scandal după meciul clujenilor cu CSM Poli Iași (2-1).

”Nu are rost să dezgropăm morții. E foarte bine dacă a înțeles ceva din suspendări și că trebuie să se comporte altfel. Atunci, nimeni nu spune nimic. Eu, în situația în care se poate lua o decizie care să ne avantajeze, e normal să subliniez anumite aspecte. Nu mai țin cont nici de prietenie, nici de fostă colaborare. mE o chestie clară. Dacă Petrescu nu înjura, eu nu ziceam nimic. Dacă Petrescu a înjurat și mi s-a părut că decizia nu e corectă, am vorbit. Era interesul nostru în joc. Cu Petrescu pe bancă, CFR e mult mai puternică. Atunci, dacă Petrescu își vede de treabă, e perfect. Eu nu mai am ce să mai discut. Iar alții să nu se mai bage în discuții, că se bagă degeaba”, a spus Stoica, la Digi Sport Matinal.

Iuliu Mureșan a dezvăluit că ”Bursucul” este afectat de desele acuze pe care fostul său colaborator de la Unirea Urziceni i le-a adus în ultima perioadă.


"Dan Petrescu e foarte supărat pe MM Stoica. Au colaborat, Dan Petrescu l-a ajutat și i-am întins o mână, mai mult profesional, dar nu e problema mea să discut despre asta. Nu e fair-play, în primul rând. Dan Petrescu nu se aștepta la atitudinea pe care MM Stoica o are față de el", a admis președintele de la CFR Cluj.

Dialogul de la distanță dintre Petrescu și MM Stoica


"Petrescu a înjurat de morţi arbitrii. Că îi înjură pe jucători, e treaba lui. Nu e normal. Totul e o regie. De ce nu îl înjură pe Deac? Pentru că nu i-ar permite. Am lucrat cu Petrescu. Îl înjura pe Epaminonda pentru că ştia că nu îi răspunde. Pe Maftei nu îl înjura, i-a spus că nu poate juca fotbal aşa. Eu am fost suspendat o lună că m-am bucurat excesiv la un gol. Cred că cineva trebuie să ia măsuri împotriva lui. E un fost mare jucător, un antrenor de geniu, dar aşa ceva nu se poate permite.", declarase MM Stoica, într-o conferinţă de presă.

"E directorul sportiv de la Steaua care spune ca înjur jucătorii. Îi transmit ca poate i-am injurat, dar eu nu am dat în niciun jucător aşa cum a făcut el când a lovit un spectator. Jucătorii pe care eu poate i-am înjurat au ajuns la naţionala României. Eu sunt stelist, am fost în galerie, am fost în echipă, am fost căpitan, am jucat în Champions League. Am vorbit mereu la superlativ de Steaua, sunt fanul lor în Europa. Dacă era bărbat, mă suna pe mine. Nu vorbea în presă. Vom ajunge şi noi ca în Grecia. Acelaşi director sportiv îl înjura pe patronul Stelei când era la Urizceni", a răspuns Petrescu, în cadrul unei conferinţe de presă.


De la ce a început totul

Scandalul a început după finalul meciului CFR - CSM Poli Iași (2-1), atunci când Dan Petrescu a fost eliminat pentru proteste, iar antrenorul CFR-ului i-a adresat cuvinte grele lui Călin la ieşirea de pe teren. Ulterior, la finalul partidei, tehnicianul CFR-ului a intrat pe teren şi l-a bruscat pe Alexandru Păun.


Ulterior, Petrescu a fost suspendat două etape și nu a stat pe bancă la meciurile importante cu FCSB (1-1) și Craiova (0-0). După aflarea pedepsei, Stoica nu a încetat să îl ironizeze pe fostul mare internațional român.

"2 etape suspendare și o mie și ceva de euro amendă Petrescu pentru că a înjurat arbitrii de mamă, de gură și de morți în fața camerelor de filmat. Păcat că nu se poate apela decizia, poate era mai corect un avertisment sau, eventual, un bonus. Plus rejucarea meciului cu Steaua. Astfel, impulsionați de pe margine, jucătorii ceferiști nu mai alergau, conform Instat, 40.625 m în defensivă și doar 19.527 în atac. P.S. Pt că am depășit suprafața tehnică, bucurându-mă la golul lui Jakolis cu Universitatea Craiova, am fost suspendat 1 lună și amendat mai scump decât tehnicianul feroviar", a comentat Stoica, pe Facebook.

abonare newsletter