monitorulcj.ro Menu
Sport

U-BT, prima victorie în Top 6, cu BC SCM Timișoara

U-Banca Transilvania a obținut prima victorie din Top 6 în acest sezon, pe teren propriu împotriva BC SCM Timișoara.

Cele două combatante au început meciul destul de moale pe faza defensivă, până la jumătatea primei secvențe înregistrându-se abia câte un atac respins de fiecare parte. Când baschetbaliștii noștri au crescut intensitatea apărării, Timișoara a ratat două atacuri consecutive și U-Banca Transilvania s-a desprins, 21-12, oaspeții solicitând timp de odihnă (min. 7).


Într-o oarecare măsură, băieții lui Tudor Costescu au reacționat, însă Torok și Sakic au perforat de la distanță și U-Banca Transilvania încheie sfertul 1 cu o zestre bogată, 27-21.

Primele trei minute ale sfertul al doilea, echipa noastră a punctat anemic, doar din ”libere”, perioadă în care oaspeții au topit tot deficitul și au trecut la conducere (29-30, min. 13). Mihai Silvășan a cerut timp de odihnă, iar un antisportiv la Sakic, transformat în două puncte, completate cu o pătrundere-fulger a lui Watson au readus echipa noastră la timonă (33-32, min. 16).

Cele două echipe s-au alternat la conducere în următoarele două minute, Timișoara solicitând timp de odihnă (40-39, min. 18). În afară de câteva bâlbe în dreptul celor două formații nu s-a întâmplat nimic notabil în următorul minut de joc, fiind rândul băncii noastre să ceară pauză, cu un minut și jumătate rămas din prima repriză (42-42).

Până l-a pauză s-a înscris mai ales de la linia de pedeapsă, Kromah încheind repriza cu un coș de trei puncte de la mare dinstanță, aruncarea stabilind, de altfel, diferența după două sferturi: 49-46.

În ciuda scorului și aparentei dominări a echipei noastre, bănățenii au fost stăpâni pe zona de sub panouri, aceștia culegând 16 mingi ratate, față de doar 11 ale U-Banca Transilvania. Dintre acestea, șase au fost ratări ale coechipierilor, producându-se astfel 11 puncte din second chance, față de doar 5 de partea noastră.

Diferența de pe tabelă a fost construită din diferența de la ”libere”: U-Banca Transilvania a înscris 13 aruncări din cele 15 primite, în timp ce timișorenii au adunat doar șase puncte din șapte vizite.

Primele șase puncte ale reprizei a doua au fost înscrise de echipa noastră, în timp ce primele puncte ale oaspeților au venit pe mâna lui Ionuț Drăgușin, de la linia de pedeapsă (55-48, min. 23).

În continuare, baschetul a părut să nu se joace pe coșuri, ci pe faulturi, Barro, Mijajlovic și Jeremic trecând pe la linia de penalitate. U-Banca Transilvania a profitat de apărarea la intercepție a bănățenilor și a creat avantaj în relația unu la unu, Watson și Sakic depășindu-și relativ ușor adversarul direct. O pasă rapidă pe contraatac a lui Kuti către Torok a dus ecartul pentru prima dată la zece puncte, iar oaspeții au cerut timp de odihnă (65-75, min. 28).

Sfertul s-a încheiat cu o nouă etapă de libere, transformate de Torok, Drungilas, Watson și Jeremic, între care s-a intercalat o triplă a lui Tudor Gheorghe, iar scorul a devenit 73-62.

După trei minute scurse din sfertul decisiv, Timișoara s-a apropiat la doar 7 puncte și Mihai Silvășan a cerut timp de odihnă. Lucrurile au revenit pe cursul dorit și, peste alte trei minute, a venit rândul oaspeților să ceară pauză (86-75, min. 36).

Timișoara a decis să se apere om la om foarte agresiv și a strâns la doar două posesii după o aruncare de dincolo de semicerc a lui Jeremic, astfel că banca noastră a solicitat din nou pauză.

Din nou, jocul a revenit în nota dorită de staff-ul tehnic al echipei noastre și ultimele 70 de secunde erau abordate cu un avans de nouă puncte (93-84). Bănățenii au cerut time-out, însă nu s-a mai schimbat nimic până la final și U-Banca Transilvania învinge pentru a patra oară BC SCM Timișoara în acest sezon.

Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania

”Un joc greu, ca toate meciurile din 1-6, toate aceste meciuri vor fi grele, sunt echipe bune, un campionat echilibrat. Tot timpul le-am spus băieților că trebuie să muncim pentru fiecare meci, să muncim la fiecare antrenament și să ne luptăm pentru victorii. Nimeni nu ne va oferi nimic pe tavă. Mă bucur că am reușit să învingem din nou Timișoara la o săptămână după precedentul meci cu ei, cred eu că de această dată am controlat mai clar, mai bine meciul, deși, din nou, am luat foarte multe puncte. Timișoara este o echipă foarte talentată, dar și noi i-am lăsat de multe ori să își facă jocul”.