monitorulcj.ro Menu

Sport

Mureșan: ”Va conta absența lui Petrescu”

Președintele Iuliu Mureșan este de părere că suspendarea lui Dan Petrescu o va afecta pe CFR Cluj la meciul direct cu FCSB.

"Va conta absența lui Dan Petrescu de pe bancă, din păcate. La noi, banca e lipită de tribună, dar tot nu e același lucru. Dan Petrescu e cel mai bun antrenor pe care l-am avut, e un cu totul alt om în afara partidei. Tensiunea meciului îl schimbă complet. De fiecare dată ne întâlnim după meciuri. E calm, analizează cu sânge rece totul, e cu totul alt om. La meci se transformă, nimic nu-l poate stăpâni. Își dă seama că greșește, dar nu se poate abține, din păcate", a spus Iuliu Mureșan, la postul ProX.

CFR Cluj-FCSB va avea loc pe data de 18 martie, de la ora 20:45.