monitorulcj.ro Menu

Sport

Medicul Simonei Halep susţine că evoluţia stării de sănătate a jucătoarei este surprinzător de rapidă

Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a efectuat vineri seară primul antrenament, de probă, după tratamentul care i-a fost aplicat pentru accidentarea de la Australian Open şi nu a acuzat niciun fel de durere, a spus medicul care a tratat-o, Ştefan Irimia.

Acesta a declarat, sâmbătă, la Cluj, că pansamentul aplicat i-a fost scos jucătoarei de tenis după 24 de ore, iar evoluţia ei este surprinzător de rapidă.

"A făcut primul antrenament, de probă, ieri seară. Niciun fel de durere. Şi eu ca medic, care am aplicat un tratament biologic combinat cu încă două sau trei posibilităţi, sunt surprins că are o evoluţie atât de rapidă. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Horia Tecău înaintea meciului de Cupa Davis, acelaşi tratament cu rezultate excelente, cred că o să facem o statistică să vedem de ce efectul este atât de rapid şi bun", a spus Ştefan Irimia, potrivit Agerpres.

Acesta, care trăieşte şi profesează în Germania, a explicat că mai sunt medici în România care folosesc un tratament asemănător cu al său, cu plasmă, însă el mai are câteva soluţii pe care le aplică şi pe care pentru moment doreşte să le păstreze ca secret profesional.

Medicul a spus că o cunoaşte pe Simona Halep de când avea 16 ani şi că ea îl caută ori de câte ori are nevoie. Accidentarea suferită de jucătoarea română nu este gravă, a precizat el, dar netratată ar fi dus în timp la complicaţii.

Ştefan Irimia a explicat că are o îndelungată experienţă în recuperarea sportivilor, în special fotbalişti, atleţi şi jucători de tenis. El va pleca din România luni, urmând să se întoarcă în ţară în timpul meciurilor din Cupa Davis.

Ştefan Irimia a participat sâmbătă la primele două meciuri ale întâlnirii România - Canada din Fed Cup, scrie Agerpres. În tribune s-a aflat şi Simona Halep, care a venit la Cluj pentru a le susţine pe cele patru jucătoare care fac parte din echipa României. De altfel, Halep a declarat, tot la Cluj, într-o conferinţă de presă care a avut loc miercuri, că de felul în care se va simţi după ce îşi va da jos pansamentul depinde participarea la turneul de la Doha (Qatar).

La finalul primei zile de competiţie, echipa de Fed Cup a României conduce Canada cu scorul de 2-0, în întâlnirea care se desfăşoară în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în turul I al Grupei Mondiale II, după ce Sorana Cîrstea, numărul 38 mondial, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-2, 6-2 pe Carol Zhao (138 WTA), iar Irina Begu (37 WTA) s-a impus cu scorul de 6-3, 6-7 (4), 6-2 în faţa jucătoarei de origine română Bianca Andreescu (173 WTA).

Etichete: fed cup simona halep