monitorulcj.ro Menu

Sport

Victor Hexan s-a reîntors la Universitatea

sursă foto: frf.ro

Victor Hexan, fostul maseur al echipei Zenit Sankt Petersburg s-a întors la echipa lui de suflet, Universitatea Cluj.

“Pe data de 18 ianuarie s-au făcut 25 de ani de când am venit prima dată la “U”. Se întâmpla pe vremea lui Remus Vlad. A fost o perioadă foarte frumoasă, pe care nu o voi uita niciodată și tocmai din acest motiv am ales să revin cu inima deschisă, cu tot dragul, la “U”. În viață nu trebuie să uiți niciodată de unde ai plecat. Dacă “U” Cluj nu ar fi existat, probabil acum eram pe la Șimleu Silvaniei, orașul meu natal sau pe la Aiud, cine știe? Dumnezeu le aranjează pe toate, însă. Am petrecut zece ani extraordinari la Șahtior, lângă Mircea Lucescu. A fost superb, echipa a câștigat multe trofee. Eu am o relație specială cu el, este un om deosebit, un caracter aparte” a declarat pentru site-ul oficial al clubului clujean, Hexan.

Hexan a colaborat cu toate loturile naționale ale României, dar și cu Mircea Lucescu la formații importante precum Șahtior Donețk și Zenit Sankt Petersburg.