Sport

Înfrângere la limită pentru U-BT

U-Banca Transilvania a pierdut, la diferența de un singur punct, meciul cu CSU U Sibiu, scor final 83-84 (17-21, 21-17, 21-19, 24-27).

sursă foto: u-bt.ro sursă foto: u-bt.ro

Meciul a contat pentru etapa a 4-a a Ligii Naționale.

Principali marcatori la U-Banca Transilvania au fost: Barro 15 (1 rec.), Watson 15 (2 rec., 4 p.d.), Sakic 15 ( 9 rec., 1 p.d.),  Kromah 12 (2 rec.), Calnicenco 10 (2 rec.), Torok 7 (3 rec.), Kariniauskas 6 (1 rec.), Gray 3 (1 rec., 1p.d.)


Principalul marcator de la CS U Sibiu a fost Tylor Laser, în mare formă, a reușit 30 de puncte.

Mihai Silvășan, tehnicianul formației clujene, a mărturisit după meci: ”Nu m-am așteptat să pierdem în această seara, noi întotdeauna ne dorim să câștigăm oriunde am juca, însă din păcate în această seară nu am reuși acest lucru. Îmi asum în totalitate această înfrângere, din păcate nu am reușit să îi motivez pe băieți așa cum ar trebui, nu am avut concentrare și intensitatea mai mare în această seară.  Am pierdut un meci în deplasare, mergem mai departe, miercuri ne așteaptă o altă partidă în cupele europene. Nu este vorba de oboseală, absolut de loc nu vreau să găsesc scuze, acesta ritmul pe care ni l-am ales să îl jucăm”.


Este primul eșec suferit de formația clujeană în actualul sezon competițional, după trei victorii la rând. În ciuda eșecului, U-BT este pe primul loc în clasamentul din Liga Națională, cu 7 puncte.

abonare newsletter