Sport

CFR Cluj, un nou pas greșit în lupta pentru titlu

CFR Cluj nu se regăsește în acest început de retur. Formația clujeană a fost învinsă de FC Viitorul, cu scorul de 0-1.

sursă foto: fcviitorul.ro sursă foto: fcviitorul.ro

La finalul primei reprize, CFR Cluj a riscat să rămână și cu un om minus, atunci când Țucudean a reușit să scape spre poarta lui Arlauskis, dar a fost blocat de Vinicius. Intervenția urâtă a acestuia a provocat sângerarea continua a atacantului, care a primit îngrijirii medicale. Eric a reușit să marcheze din lovitura liberă obținută în urma contactului.

După revenirea de la cabine, formația clujeană a ratat șanse importante de a schimba scorul.


“Suntem supărați. Am jucat împotriva campioanei, o echipă foarte buna. Știam ce ne așteaptă. Am schimbat sistemul pentru că Eric, Chițu si Țucudean formează cel mai bun atac din România. În prima repriza i-am blocat, nu-mi amintesc vreo ocazie de-a lor. Ne-au dat gol din acea lovitura, pentru că Eric când are o asemenea faza îți dă gol. În repriza a doua cei de la Viitorul s-au aparat pe două linii, au jucat pe contraatac, și cred că un egal ar fi fost mai corect. Dar oricum mai bine mă bate Hagi decât altcineva.” a declarat Petrescu după meci.

Deși CFR Cluj este în continuarea liderul Ligii I (33 de puncte), Petrescu face doi pași în spate: ”Mă îngrijorează că nu mai înscriem de două etape. Am spus că am făcut prea multe puncte în tur și în retur nu se va mai repeta. Așa că lăsăm Steaua și Craiova să se bată la titlu. Obiectivul nostru este să ajungem în play-off.”


Pentru FC Viitorul, însă este o perioadă foarte bună, echipa după această victorie a revenit pe locul șase, un loc care asigură prezența în play-off.

”Creștem, formăm un grup bun. Am schimbat poziția atacanților. Mi-a crescut Cicâldău, care joacă incredibil. Am debutat doi jucători cu cea mai bună echipă din Liga I.” a mărturisit Hagi, tehnicianul echipei FC Viitorul.


În următoarea etapă, CFR Cluj se va duela cu Gaz Metan Mediaș. Meciul va avea loc pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu, duminică, 29 octombrie, de la ora 18:00.

Ultimele Stiri
abonare newsletter