monitorulcj.ro Menu

Sport

”U” NTT Data Cluj, locul 3 la turneul din Timișoara

Echipa de volei feminin ”U” NTT Data Cluj a terminat pe locul 3 turneul amical care a avut loc la Timișoara în perioada 29 septembrie-1 octombrie.

sursă foto: u-cluj.ro

„Am fost la cel mai puternic turneu din această perioadă de pregătire, unde am jucat împotriva unor adversari foarte puternici precum campioana Ungariei, campioana României și UVT Agroland Timișoara de la care am avut de învățat. Acum am intrat în linie dreaptă cu pregătirea pentru debutul sezonului. Mai avem un turneu amical la Târgu Mureș cu echipe de nivelul nostru în care ne putem măsura forțele de la egal la egal ca să fim pregătiți 100% pentru prima etapă. Ne dorim de la această echipă să fie din ce în ce mai bună cu fiecare săptămână care trece și cu fiecare meci pe care îl jucăm”, a mărturisit antrenorul echipei ”U” NTT Data Cluj, Ciprian Dârnescu, pentru u-cluj.ro.

La acest turneu organizat de UTV Agroland Timișoara au participat Linamar- Bekescsabai RSE (campioana Ungariei), Volei Alba Blaj (campioana României), și formația clujeană ”U” NTT Data Cluj. Voleibalistele Universității se vor deplasa în perioada 5-7 octombrie la Târgu Mureș pentru ultimul turneu de pregătire. Sezonul competițional va începe pe data de 14 octombrie, iar ”U” o va înfrunta în prima etapă pe CSU Medicina CSS Târgu Mureș.