Sport

Universitatea își pierde invincibilitatea

FC Universitatea Cluj a fost învinsă de nou-promovată Unirea Tășnad, scor final 0-2.

sursă foto: fcuniversitateacluj.ro sursă foto: fcuniversitateacluj.ro

Echipa clujeană a bifat prima înfrângere într-un joc oficial, după un an și trei luni.

“Din păcate, au fost momente în joc aproape inexplicabile, nu ne-a ieșit mai nimic la Tășnad. Am urmărit adversarul săptămâna trecută, dar nu a avut nici un sfert din determinarea pe care a arătat-o astăzi (sâmbătă, n.n). Firește, asta nu e o scuză. Nu îmi place să reacționez la cald, dar voi viziona meciul alături de băieți și vom analiza unde și mai ales ce am greșit. Aș putea spune că am dominat partida, însă aș fi perfid, pentru că fotbalul înseamnă goluri, victorii, atitudine, iar nouă ne-a lipsit tocmai dorința, deși avem un lot superior din toate punctele de vedere, cu jucători experimentați, cu personalitate. Le spun mereu băieților să aibă atitudine la nivelul adversarului. Asta am subliniat și în Liga a 4-a, unde chiar dacă am câștigat la scor majoritatea partidelor, nu ne-a fost deloc ușor, am întâmpinat și acolo unele probleme. Viața merge înainte, trebuie să uităm acest meci și să îndreptăm greșelile pe care le-am făcut. “U” Cluj este un club greu, cu presiune și suporteri pătimași, iar lucrurile pot escalada la un moment dat. Tot ce ține de mine am aplicat, am încercat să îmi fac cât mai bine datoria împreună cu restul staff-ului. Campionatul este lung, iar lucrurile se pot remedia. Am ratat o șansă imensă, deoarece echipele din fața noastră s-au încurcat în această etapă. Am mari dubii la faza penalty-ului, în viteza jocului mie nu mi s-a părut că a fost. Arbitrul a acționat imediat, a părut foarte sigur pe el, dar nu asta contează. Noi ar fi trebuit să dăm două-trei goluri și să închidem meciul. Una peste alta, nu căutăm nici o scuză și sper ca suporterii să digere acest insucces inexplicabil și dureros. Indiferent de situație, ei trebuie să rămână alături de echipă, așa cum au fost mereu”, a declarat tehnicianul Popescu, pentru fcuniversitateacluj.ro, la finalul partidei.

abonare newsletter