Sport

Horia Păun, aşteaptă nerăbdător debutul României la Eurobasket 2017

Președintele Federației Române de Baschet Horia Păun a anunțat că s-au vândut 70% din biletele puse în vânzare.

Păun a declarat: ”Suntem foarte încântați. Așteptăm cu nerăbdare această competiție. Sala în proporție de 95% este finalizată conform cerințelor Federației internaționale. Am întâlnit în municipalitatea din Cluj, un partener de mare nădejde, faptul că s-au încadrat în termene, faptul că au livrat această sală minunată, nu poate decât să ne încânte și să îi mulțumim pe această cale. Acum punem la punct ultimele detalii.”

”E o onoare pentru România”


Întrebat ce înseamnă pentru România găzduirea unei astfel de competiții, președintele FR de baschet a mărturisit: ”Pentru România este o mare onoare, totodată o mare responsabilitate. Este practic a doua cea mai mare competiție sportivă europeană după campionatul european de fotbal. După cum știți se derulează concomitent în patru Țări, iar faptul că România este organizatoarea a unei dintre aceste grupe nu poate decât să ne bucure și să ne facă mândri că am reușit să atragem asemenea competiție. După cum bine știți cele cinci echipe participante alături de România vor alinia pe parchet jucători importanți, jucători de NBC, din Euroligă. Sunt sigur că publicul spectator și telespectatori se vor bucura de un baschet de mare calitate.”

”Sold-out la meciurile Croația-Spania, România-Spania”


De asemenea, Horia Păun chestionat asupra biletelor puse în vânzare, a declarat: ”Până la momentul actual avem vândute 70% din biletele puse în vânzare. La unele dintre partide suntem deja sold-out, la meciul Croația-Spania, România-Spania. Eu zic că cine își dorește să fie în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca să se grăbească.  Ne-am dori ca în ultimele zile toți iubitori de sport și în general și iubitori de baschet în general să vină pentru că probabil este o ocazie foarte rară de a vedea atâtea nume mari din baschetul mondial în România.”

România va juca împotriva Cehiei, vineri 1 septembrie, de la ora 20:30.

Ultimele Stiri
abonare newsletter