monitorulcj.ro Menu

Sport

Florin Cordoș, încă un jucător care revine la ”U”

Universitatea pare să atragă în ultima perioadă cât mai mulți jucători în proiectul consistent pe care dorește să-l dezvolte. Luni, fostul jucător Florin Cordoș a ales să se reîntoarcă la U Cluj.

Cordoș, sursă foto: Adrienn Noemi

”Domnul Ioan Ovidiu Sabău m-a contactat și mi-a prezentat proiectul de la ”U” Cluj. Fiind vorba de echipa mea de suflet și de clubul care m-a format, ne-am înțeles foarte repede. A cântărit enorm în alegerea mea faptul că aici sunt persoane legate sentimental de acest club: Ioan Ovidiu Sabău, un om serios, un bun cunoscător al fotbalului, Marius Popescu, pe care l-am avut ca antrenor în Liga a II-a și alături de care am avut o relație foarte bună, Cristi Pojar, antrenorul secund al Universității, care pentru mine este un exemplu și va rămâne mereu așa. Nu în ultimul rând, au contat suporteri minunați pe care îi avem. Sunt nerăbdător să joc lângă fotbaliști consacrați, precum Octavian Abrudan, Gabriel Giurgiu sau Dorin Goga, de la care fiecare tânăr are ce să învețe. Am preferat să vin acasă deoarece nimic nu se compară cu această echipă, indiferent de liga în care joacă.” a declarat Cordoș pentru site-ul oficial al Universității.

Fundașul central a evoluat la ”alb-negrii” în perioada 2015-2016, iar în cele 18 partide în care a jucat a reușit să marcheze un gol. Ultima dată jucătorul a trecut pe la formații din Liga a II-a, FC Brașov și Luceafărul Oradea.

Cordoș nu este primul fost jucător care se reîntoarce la U, săptămâna trecută fostul său coleg, Octavian Ursu nu a stat pe gânduri și s-a reunit ”studenților”.