Sport

U Cluj, primul pas spre Liga a III-a

Universitatea are un singur gând, promovarea în Liga a 3-a. În primul meci din manșa a barajului pentru promovarea în Liga a III-a, Universitatea nu a întâmpinat nici o problemă, și a reușit să își învingă adversara, Târgu Lăpus, cu un scor de 8-0, pe Cluj Arena.

U Cluj U Cluj

Primul gol a venit încă din minutul 10 prin atacantul Brian Lemac, în vârstă de 22 de ani. După câteva minute a fost rândul lui Darius Hîmpea. Iar în minutul 36 Lemac a reușit dubla partidei, fotbalistul venit de la Sighet a spart recordurile sezonul aceasta reușind să marcheze 48 de goluri. Înainte să se termine prima repriză a mai marcat două goluri Dorin Goga. Golurile din repriza a doua au fost marcate de Rareș Takacs în minutul 78, același Dorin Goga în minutul 85 și minutul 90+3.

Antrenorul Universității, Marius Popescu a declarat după meci: ”Am urcat o treaptă, este cea ce ne-am propus din punct de vedere organizatoric, sportiv am început puțin mai greu, știți că în trei zile am fost gata de campionat. În retur spun că am arătat mult mai bine ca în toamnă, inclusiv astăzi, atitudinea, implicarea și prezența a contribuit. Pare că a fost un an ușor, dar a fost un an greu, vă spun eu sincer. Pentru că cu tot respectul pentru adversarele noastre dar Liga a IV-a este destul de grea și trebuie să ai stomac să evoluezi la cea ce se impune la nivelul acesta. Scorurile acestea mari sunt pentru că noi ne antrenăm zilnic. Celelalte echipe întâlnite în acest sezon se antrenează o zi, două. Normal că diferența este mare. Plus că și ăștia mici care vin, vin cu o bază. Jucători care s-au consacrat la U Cluj dau notă de tot cea ce înseamnă U, Clujul este U, U este Clujul. Sper să păstrăm nucleul acesta de jucători și de sezonul viitor. Ei sunt foarte importanți pentru ce vrea să facă U Cluj.”


Antrenorul oaspeților, Vasc Cristian a declarat la sfârșitul partidei: ”Felicit echipa gazdă pentru jocul prestat astăzi, pentru victoria de astăzi. Este puțin dureros pentru noi, dar pentru orașul Târgu Lăpuș este o performanță deosebită că am ajuns pe acest minunat stadion să jucăm un meci de promovare. Cum v-am spus e o bucurie că am jucat contra lui U, o echipă de tradiție care trebuie să fie în Liga I, nu trebuia să ajungă în această situație. Mă bucur și pentru jucători mei de la Târgu Lăpuș care au ajuns să joace și pe un asemenea stadion, cu o asemenea atmosferă. Sunt puțin supărat pe Federația Română de fotbal pentru că nu știu cum a făcut împerecherea județelor la baraj. Din punctul meu de vedere cred că trebuia să fie o tragere la sorți, pentru că și noi am muncit un an de zile și cu orice altă echipă ne băteam de la egal la egal, dar cu U Cluj nu ai cum să te bați. Eu le doresc succes și să promoveze în Liga I în cât mai scurt timp, pentru că acolo merită să fie Universitatea.”

Suporterii echipei gazde au creat o atmosferă incendiară care i-a surprins chiar și pe adversari.


Returul barajului se va disputa sâmbăta viitoare, pe data de 24 iunie, de la 17:30, în deplasare.

abonare newsletter