Sport

Victorie la 30 de puncte pentru U-BT cu Timișoara

Echipa de baschet masculin U-Banca Transilvania s-a impus la o diferenţă de 30 de puncte în faţa BC Timişoara miercuri la Sala Sporturilor „Horia Demian”.

Meciul a făcut parte din etapa a 8-a a Fazei Top 6 a Ligii Naționale, timişorenii fiind singura formaţie care a învins U-BT în faza respectivă a competiţiei. Fără Barro, odihnit şi Rasic, jucător uşor accidentat, clujenii au debutat bine, dar spre finalul primei perioade, o serie de imprecizii pe finalizare au permis oaspeților să reducă la zero handicapul de două posesii pe care îl aveau şi chiar să îşi asigure un avantaj de cinci puncte după primul sfert: 23-18.

Au accelerat în repriza secundă

La reluare, timișorenii au preferat să accelereze și ei mingea, iar înainte de încheierea sfertului secund aveau 2-3 posesii în plus. Adamovic și Dykes au au reechilibrat meciul, astfel că, la pauză, echipa din Cluj avea un mic avantaj de trei puncte, iar sfertul al treilea a însemnat descătușarea elevilor lui Mihai Silvășan, pe fondul oboselii tot mai puternic resimțite de bănățeni. Adamovic și Moldoveanu au marcat de trei, iar Kariniauskas a pasa spectaculos şi jocul s-a legat eficient pe atac. Timișoara „a căzut”, înscriind doar 11 puncte în zece minute. Ultimul sfert a fost destinat spectacolului echipei clujene, care a încheiat partida cu  96-66 (18-23, 28-20, 27-11, 23-12). Adamovic, 18 puncte, a fost cel mai bun marcator al clujenilor.


U-Banca Transilvania  se pregătește de ultimele două jocuri din faza Top 6 - deplasarea de la Sibiu și meciul de pe teren propriu cu Steaua CSM EximBank.

Silvăşan, mulţumit de partea a doua

”Nu am avut probleme astăzi mai ales din datorită jocului nostru din partea a doua, Timișoara a venit cu o formulă incompletă, din păcate pentru ei au probleme cu accidentările, însă asta nu este problema noastră, noi am încercat să ne facem jocul normal, să avem o exprimare cât mai bună și o intensitate ridicată. Am reușit pe alocuri, în prima parte a meciului nu am fost mulțumit de cum am evoluat, chiar dacă în primele minute am marcat cu ușurință de afară. Ne-am relaxat apoi și nu am avut intensitatea necesară, am primit 43 de puncte până la pauză. După pauză am corectat asta și s-a văzut, am primit doar puțin peste 20 de puncte”, a declarat tehnicianul echipei clujene, Mihai Silvăşan, după meci.

abonare newsletter