monitorulcj.ro Menu

Sport

Întârzierea ieşirii din insolvenţă poate amâna planurile CFR-ului

Judecătorul sindic a decis astăzi amânarea ieşirii din insolvenţă a echipei CFR Cluj pentru 31 martie

CFR Cluj joacă în etapa viitoare la Craiova

CFR Cluj îşi amână planurile de a evolua din nou în Europa, după ce judecătorul sindic a decis amânarea pronunţării unei decizii privind închiderea procedurii de insolvenţă a clubului de fotbal. „Feroviarii” au anunţat recent că speră la ieşirea din insolvenţă în această lună.

Planurile oficialilor lui CFR Cluj de a ieşi din insolvenţă în această lună au fost date peste cap luni, de către judecătorul sindic, care a refuzat cererea clubului de ieșire din insolvență, notează digisport.ro. Este a doua oară consecutiv când Tribunalul Specializat amână decizia, după termenul din 10 martie. Trebuie menţionat că potrivit preşedintelui clubului de fotbal clujean, Iuliu Mureşan, condiţia ca echipa din Gruia să poată spera la minima sancţiune după insolvenţă, interdicţia de a evolua în cupele europene un an – măsură de la care clubul va solicita o derogare – este finalul actualei ediţii de campionat, adică luna mai.

Se judecă din nou pe 31 martie

După ce a amânat decizia ieşirii din insolvenţă a clubului de fotbal CFR Cluj la primul termen, pe 10 martie, Tribunalul Specializat din Cluj a procedat la o nouă amânare, pentru 31 martie. ”A fost repusă cauza pentru 31 martie. Sunt făcute cereri cu caracter şicanatoriu. Eu unul nu le-aş lua în considerare, pentru că acestea pot apărea în fiecare zi şi mă tem că se va întâmpla la fel şi în 31 martie. Probabil judecătorul sindic a vrut să se lămurească ce e cu aceste cereri. Nu există niciun impediment de închidere a procedurii din punct de vedere legal. Nu s-au folosit altfel de mijloace legale, cum ar fi compensarea sau altceva. Toţi creditorii au fost plătiţi cu bani cash”, a declarat administratorul judiciar al clubului, Răzvan Zăvăleanu, pentru Pro Sport, conform Diggisport.ro.

Noul investitor le-a dat aripi

După venirea lui Mihai Băgăcean ca investitor, la CFR Cluj, Iuliu Mureșan își exprima dorința ca echipa să iasă pe insolvență chiar pe 10 martie. ”A venit investitorul deja și a băgat cinci milioane de euro. Neavând nicio datorie, mâine depunem acțiunea de ieșire din insolvență la judecătorul sindic ieșirea din insolvență”, a anunțat Iuliu Mureșan, la Digi Sport, după calificarea echipei în play-off. El spera la participarea formaţiei din Gruia în cupele europene încă din 2017, chiar dacă regulamentele europene prevăd o interdicţie de un an: „Dar există o portiță. Nu intru în amânunte acum, dar vom încerca să mergem mai departe pe ea. Nu sunt sigur de reușită, dar avem șanse. Ne judecăm cu UEFA. Adică vom face o cerere, probabil întâi la Federație, apoi la UEFA”, a adăugat, atunci preşedintele echipei „feroviare”.

După stabilirea unui nou termen, pe 20 martie, Mureșan își exprima dorința ca lucrurile să se rezolve până la finalul lunii, astfel încât ardelenii să nu ajungă în situația lui Dinamo, din urmă cu aproape doi ani.

Ce spun regulamentele

Conform regulamentului actual, pentru ca o echipă să aibă drept de joc în cupele europene, trebuie să iasă din insolvenţă cu cel puţin un an înainte de a depune cererea pentru obţinerea licenţei aferente. Mai exact, dacă CFR iese din insolvenţă până pe 31 mai 2017, va putea depune cererea de licenţă pentru cupele europene abia la anul, deci, va putea fi eligibilă pentru sezonul european 2018-2019.

Au urcat pe podium

Echipa de fotbal CFR Cluj a urcat pe locul 3 în play-off după victoria obţinută duminică în faţa Astrei Giurgiu, cu 3-2. „Vişiniii” au 25 de puncte, cu 2 mai puţine decât Steaua Bucureşti şi 5 decât Viitorul Constanţa. Formaţia din Cluj va juca următorul meci sâmbătă de la 20.30 în deplasare la CSU Craiova.