Sport

Cătălina Ponor prefaţează Europenele de la Cluj cu două medalii de aur în Cupa Mondială de la Baku

Sportiva română Cătălina Ponor a câștigat finalele de la bârnă și sol, duminică, la concursul de Cupă Mondială la gimnastică artistică de la Baku (Azerbaidjan), scrie agenţia Agerpres. Multipla campioană olimpică este aşteptată exact peste o lună la Cluj, în cadrul Europenelor de Gimnastică.

Cătălina Ponor a participat şi la Olimpiada de la Rio din 2016, unde s-a clasat a şaptea la bârnă. FOTO Facebook Cătălina Ponor Cătălina Ponor a participat şi la Olimpiada de la Rio din 2016, unde s-a clasat a şaptea la bârnă. FOTO Facebook Cătălina Ponor

Cătălina Ponor,  tripla campioană olimpică de la Atena (2004), s-a impus la concursul de Cupă Mondială de la Baku atât la sol cât şi la bârnă. La sol ea a obţinut 13,433 de puncte, devansându-le în finală pe australianca Emily Little, 13,400, și pe azera Marina Nekrasova, 12,833, transmite Agerpres.

La bârnă, Ponor a ocupat primul loc în finală cu 13,833, fiind urmată în clasament de grecoaica Vasiliki Miloussi, 13,633, și Emily Little, 13,433. Cătălina Ponor se calificase în finale cu cele mai mari note, 13,233 la sol și 14,233 la bârnă.


România a participat cu șapte gimnaști la concursul de la Baku, Cătălina Ponor și Anamaria Ocolișan, la feminin, Cristian Bățagă, Adelin Kotrong, Alexandru Andrei Ursache, Vlad Cotuna și Ioan Laurențiu Nistor, la masculin, Ponor fiind singura care s-a calificat în finale.

Aproape 300 de gimnaşti şi gimnaste sunt aşteptaţi între 19-23 aprilie 2017 la Campionatele Europene de Gimnastică Artistică Individuală care vvor fi găzduite de Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Ambasadorul întrecerii este fosta mare gimnastă Nadia Comăneci, care va fi prezentă la Cluj cu această ocazie.


România ar urma să se bazeze, între alţii, pe Marian Drăgulescu şi Andrei Muntean la masculin, respectiv pe Cătălina Ponor şi Larisa Iordache la feminin. Cea de-a doua este în refacere după o accidentare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter