Sport

Victorie în ultimul meci din grupa Europe Cup. Cu cine joacă mai departe

U-Banca Transilvania a încheiat cu o victorie în deplasare prima rundă a grupelor FIBA Europe Cup, după ce a învins cu 77-61 Petrolina AEK Larnaca, miercuri.

Kyndall Dykes, autor a 16 puncte în Cipru. FOTO arhivă / Șandor Manases / u-bt.ro Kyndall Dykes, autor a 16 puncte în Cipru. FOTO arhivă / Șandor Manases / u-bt.ro

Echipa din Cluj s-a calificat în următoarea fază a grupelor, unde va întâlni echipele Alba Fehervar, Pau Orthez și Pardubice.

Meciul din Cipru a fost controlat în întregime de sportivii antrenați de Mihai Silvășan, chiar dacă gazdele au fost motivate pentru victorie, o diferență la peste 8 goluri urmând să le aducă o calificare de pe locul trei. Echipa clujeană se califică mai departe de pe locul 2 în grupă, upa Gaziantep Basketboll din Turcia, urmând să întâlnească în faza următoare formațiile Alba Fehervar (Ungaria), Pau Orthez (Franța) și BK Pardubice (Cehia). Câștigătoarea grupei se califică în fazele eliminatorii (Top 16), alături de celelalte cinci câștigătoare ale grupelor și cele mai bune două ocupante ale locurilor secunde, cărora li se vor alătura opt echipe eliminate din Basketball Champions League.


Caseta meciului

Petrolina AEK Larnaca - U-Banca Tansilvania 66-71 (17-21, 9-9, 17-24, 23-17). Au marcat pentru U-BT: Rašić şi Dykes câte 16 puncte, Barro 12, Adamović 10, Moldoveanu 7, Pustozvonov şi Gheorge câte 3, Török şi Toth câte 2.

„Meci foarte bun”

"Am jucat un meci foarte bun, vreau să îmi felicit colegii pentru calificarea în faza următoare. Am controlat destul de bine aproape tot meciul, am jucat în ritmul nostru, am pus în practică ceea ce ne-am dorit. Trebuie de acum să ne pregătim pentru faza următoare, dar şi pentru Liga Naţională", a declarat Aleksandar Rašić după meci. "Sunt fericit pentru această victorie, însă ştiam că o vom obţine greu, drept dovadă am avut 22 de mingi pierdute, deşi am încercat să reducem numărul acestora. Mă bucur, însă, că am avut această mentalitate de a câştiga, pe care o aştept de la băieţii mei la fiecare meci, pentru că sunt jucători profesionişti", a adăugat antrenorul Mihai Silvăşan.


U-BT Cluj întâlneşte duminică de la ora 20, la Sala Sporturilor „Horia Demian”, CSM Oradea, campioana en-titre a României, în etapa a 10-a din Liga Naţională de Baschet Masculin.

abonare newsletter