Sport

Se vede play-off-ul! CFR a învins Iașiul și este în primele șase

CFR Cluj a învins-o pe CSM Poli Iași cu scorul de 1-0 (0-0), vineri seara, în Gruia, în primul meci din etapa a 12-a a Ligii I de fotbal. Singurul gol al partidei a fost marcat de mijlocașul portughez Filipe Nascimento (58), din lovitură liberă.

Meciul a consemnat debutul antrenorului Eugen Neagoe pe banca tehnică a ieșenilor. Poli Iași a suferit al treilea eșec consecutiv cu 0-1. Jucătorii de la CFR Cluj au ajuns la zece etape consecutive fără înfrângere (cinci victorii, cinci egaluri).

CFR 1907 Cluj — CSM Poli Iași 1-0 (0-0), Stadion "Dr. Constantin Rădulescu" — Cluj-Napoca


A marcat: Filipe Nascimento (58).

Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galați); arbitri asistenți: Vladimir Urzică (Piatra Neamț), Marius Cristian Marchidanu (Brăila); arbitru de rezervă: Florin Andrei (Târgu Mureș)


Observatori: Nicolae Grigorescu (Timișoara) — CCA, Iuliuss Nemțeanu (București) — LPF

abonare newsletter