Sport

Clujul prezintă modelul de bune practici în turism

Municipalitatea clujeană a fost invitată să prezinte un model de bune practici în dezvoltarea și promovarea destinației turistice Cluj-Napoca la următoarele conferințe pe care Autoritatea Națională pentru Turism le va organiza în perioada 19 septembrie – 3 noiembrie 2016.

Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) a inițiat mai multe conferințe regionale pentru a promova noul concept de management al destinației turistice, offline și online, în vederea înființării Organizațiilor de Management al Destinațiilor (OMD), care vor contribui la creșterea competitivității destinațiilor turistice românești, pe baza principiilor de specializare și diferențiere a proceselor de planificare strategică, arată reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca într-un comunicat de presă.

„Prima conferință va avea loc luni, 19 septembrie 2016, la Constanța, în parteneriat cu Google România, și se adresează atât autorităților publice locale și centrelor de informare turistică, cât și instituțiilor culturale, mediului academic, agenților economici membri ai Camerei de Comerț și Industrie, precum și asociațiilor de dezvoltare și promovare turistică, asociațiilor patronale și federațiilor din turism, organizațiilor non-guvernamentale cu activitate în domeniul tutistic”, transmit reprezentanţii Primăriei clujene.


Municipalitatea va fi reprezentată de Manuela Cîmpean, șefa Centrului de Informare Turistică, care va susține o prezentare privind modelul de bune practici privind dezvoltarea și promovarea destinației turistice Cluj-Napoca. În cadrul conferinței de la Constanța, președintele Autorității Naționale pentru Turism, Anca Pavel-Nedea va modera discuțiile care aduc în atenție modele de bune practici și instrumente ce vin în ajutorul promovării și managementului integrat al destinațiilor turistice.

Ultimele Stiri
abonare newsletter