Sport

FOTO CFR remizează cu Craiova, după ce a jucat 70 de minute în zece oameni

CFR Cluj a remizat 0-0 cu CSU Craiova în Gruia, în meciul disputat sâmbătă în etapa a 7-a din Liga 1 de fotbal. Clujenii au evoluat aproape 70 de minute în zece oameni, Mureşan primind în minutul 24 cartonaşul roşu, după ce a călcat pe gambă un adversar.

Craiovenii, care dacă învingeau astăzi puteau deveni liderii Ligii 1, nu au reuşit să profite de avantajul omului în plus, chiar dacă au reuşit să îşi creeze câteva ocazii, dar Mincă a intervenit bine. Pe final de joc clujenii au avut şansa victoriei, însă Calancea a respins şutul lui Laurenţiu Rus.

Miriuţă, mulţumit

“Sunt mulţumit de rezultat, am jucat dou[ meciuri grele în 3 zile, îmi felicit jucătorii pentru atitudine, am jucat mai bine de 65 de minute în zece şi dacă şi-au creat două ocazii. Ne-au plecat trei jucători foarte buni, Cristian, Jakolis şi Davide Petrucci, e greu să îi înlocuieşti dintr-o dată, dar au venit alţii şi săptămâna viitoare sperăm să îi avem şi pe ei”, a declarat Vasile Miriuţă, tehnicianul CFR-ului.


Ratează fotoliul de lider

De cealaltă parte, Gigi Mulţescu crede că eliminarea lui Mureşan a influenţat negativ jocul echipei sale: „Ne-a lipsit ultima execuţie, şutul la poară, iar când am avut execuţia, Mincă, un portar de 2 metri, a fost acolo. Cred că eliminarea ne-a făcut mai mult rău decât nouă, până la eliminare jocul a fost mai deschis, în zece ei s-au blocat foarte bine, ar fi făcut-o probabil şi în 11, dar în 10 cu atât mai mult. Sunt supărat, că am avut o şansă mare să câştigăm, în loc să profităm de o penalizare a adversarului, se întoarce împotriva noastră”, a declarat Mulţescu, care a mărturisit că regretă faptul că echipa sa nu a reuşit să câştige şi să se instaleze lider al Ligii 1.

Cele două echipe:


CFR Cluj: Mincă – Tiago Lopes, Larie, Mureşan, Camora – Gomelt, Nascimento – L. Rus (’90 Peteleu), Juan Carlos (’50 Horj), Păun (’66 Nouvier) – Bud. Antrenor: Vasile Miriuţă

CSU Craiova:: Calancea – Briceag, Kelic (’44 Zlatinski), Acka, Vătăjelu – Madson (’72 Vagenin), Popov – Măzărache (’55 Rambe), Bancu, Manea – Rocha. Antrenor: Gigi Mulţescu

Ultimele Stiri
abonare newsletter