Sport

Victorie pentru Olimpia Cluj în Champions League

Olimpia Cluj-Napoca a început cu dreptul meciurile din cadrul preliminariilor UEFA Women's Champions League după o victorie categorică în fața campioanei Estoniei, Pärnu Jalgpalliklubi, scor 7-1 (5-1).

Meciul disputat la Konin, Polonia, a fost controlat în totalitate de jucătoarele clujence. Dacă în prima repriză majoritatea golurilor au fost marcate de Loredana Popa, în repriza secundă Alexandra Lunca a fost cea care a trimis golurile în poarta adversarelor, reușind să marcheze în minutul 50 și în minutul 60.  Pentru echipa clujeană a evoluat în premieră într-un meci oficial, în repriza secundă, și Isabelle Mihail, o tânără jucătoare din Canada, de origine română, care s-a remarcat cu câteva acţiuni periculoase.  Următorul meci pentru echipa Olimpia Cluj-Napoca va avea loc joi, 25 august, tot de la ora 12:00 (ora României), când clujencele vor evolua împotriva formației ŽFK Breznica, campioana Muntenegrului. Olimpia Cluj-Napoca - Pärnu Jalgpalliklubi 7-1 (5-1)

Au marcat: Popa (3,7, 45), Vătafu (21), Voicu (39), Lunca (50, 60) / Morkovkina (37). Clujencele au evoluat în formula: 31. R. Oprea (GK) - 9. Ciolacu, 22. Olar, 3. Havristiuc, 6. Giurgiu (min. 69 - 7. Indrei) - 4. Bortan (cpt.), 88. Tărășilă, 8. Vătafu - 14. Lunca, , 99. Popa (min. 57 - 11. Bâtea), 10. Voicu (min. 46 - 19. Mihail), Antrenor: Mirel Albon. Rezerve: 1. Boandă (GK) - 2. Corduneanu, 5. Meluță, 20. Carp. Pentru clujence urmează alte două meciuri, cel mai greu dintre ele fiind programat duminică. 

Ultimele Stiri
abonare newsletter