Sport

Regal de Taekwon-do la Cupa Europei de la Cluj-Napoca

Weekend-ul trecut, între 24 şi 26 iunie, Sala Polivalentă din Cluj-Napoca a fost gazda unui eveniment sportiv de anvergură pentru sportul românesc şi european. Este vorba despre dublul eveniment Cupa Europei la Taekwon-do ITF şi Cupa Internaţională de Taekwon-do ITF pentru Copii şi Cadeţi.

La eveniment au participat membrii conducerii Federaţiei Europene de Taekwon-do ITF, alături de oficialii Federaţiei Române de Taekwon-do ITF şi, nu în ultimul rând, Grand Master Wim Bos, 9 dan, din Italia.

“Maestrul Wim Bos s-a arătat foarte încântat de organizarea evenimentului şi a apreciat în mod special locaţia aleasă, punându-se chiar în discuţie organizarea în viitorul apropiat a Campionatului Mondial în România la Sala Polivalentă din Cluj Napoca. Cu atât mai mult cu cât, autorităţile locale au dat dovadă de o susţinere extraordinară, pentru care le suntem profund recunoscători. Apreciem în mod deosebit prezenţa Domnului Primar Emil Boc şi a Domnului Viceprimar Dan Tarcea la eveniment, pentru noi este foarte important să avem un astfel de sprijin pentru a ne dezvolta ca şi Federaţie atât la nivel naţional, cât şi internaţional şi pentru a deveni un punct de referinţă pe harta Taekwon-do-ului mondial”, a declarat Cosmin Oprescu, preşedintele Federaţiei Române de Taekwon-do ITF.


La ceremonia de deschidere oficială a evenimentului a fost prezent primarul Clujului, Emil Boc, însoţit de viceprimarul Dan Tarcea. Invitaţii au avut ocazia să asiste la o demonstraţie interesantă de Taekwon-do prezentată de sportivii clujeni pe podiumul central al Sălii Polivalente. În semn de recunoştinţă pentru implicarea în organizarea Cupei Europei, oficialii Federaţiei române şi cei ai Federaţiei europene i-au premiat în cadrul ceremoniei pe toţi cei care au făcut posibilă desfăşurarea acestui eveniment la cele mai înalte standarde. De asemenea, preşedintele Federaţiei Europene de Taekwon-do ITF, Master Tadeusz Łoboda, a acordat diplome de mulţumire membrilor echipei de organizare a proiectului.

Competiţiile de Taekwon-do s-au bucurat de o prezenţă numeroasă a sportivilor din 15 ţări europene: Belarus, Bulgaria, Cipru, Franta, Georgia, Grecia, Ungaria, Israel, Italia, Moldova, Polonia, Romania, Rusia, Slovacia si Ucraina.

Etichete: 2016 taekwon-do
abonare newsletter