monitorulcj.ro Menu

Sport

EURO 2016: Reacții după România-Albania: Nicolae Stanciu, cu lacrimi în ochi: “E o seară neagră!”

România a ratat ocazia de a merge mai departe de faza grupelor la Euro 2016 după ce a fost învinsă vineri seara de Albania. Nicolae Stanciu a fost vizibil afectat de înfrângerea suferită de echipa națională.

sursa foto: facebook.com

Nicolae Stanciu a fost unul dintre jucătorii foarte afectați de umilința suferită de România după ce a pierdut meciul cu Albania. Cu lacrimi în ochi și cu emoție în glas, Stanciu și-a găsit cu greu cuvintele pentru a explica ce s-a întâmplat vineri seara. “Ne doream să câștigăm, să mergem mai departe, dar am făcut un joc slab. Era o șansă importantă pentru noi toți, ne pare rău că i-am dezamăgit pe fani, pe noi, familiile care ne-au susținut. E o seară neagră”, a declarat Nicolae Stanciu la PRO TV.

Jucătorul român nu a putut să aprecieze dacă echipa națională este slabă. “Nu știu dacă suntem slabi, jocul a fost slab, ei ne-au pedepsit la ocazii”, a precizat Stanciu.

Întrebat dacă e cel mai trist moment din cariera sa, Nicolae Stanciu a avut puterea doar să confirme cu un “da”.