Sport

S-au decis meciurile pentru confruntarea cu Germania de la Cluj- FOTO

Irina Begu (35 WTA) o va întâlni pe Angelique Kerber, numărul trei mondial, sâmbătă, de la ora 13,00, în primul meci de simplu al confruntării dintre echipele de tenis ale României și Germaniei, care are loc în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în baraj pentru menținerea în Grupa Mondială a Fed Cup.

Al doilea meci de simplu le va opune pe Simona Halep, numărul șase mondial, și Andrea Petkovic (30 WTA).

Duminică, de la ora 13,00, este programat meciul dintre Halep și Kerber, urmat de ultima partidă de simplu, dintre Begu și Petkovic.


La dublu vor evolua perechile Alexandra Dulgheru/Monica Niculescu și Annika Beck/Julia Goerges.

În februarie, în primul tur al competiției, România a fost învinsă de Cehia, deținătoarea trofeului, cu 3-2, tot la Cluj-Napoca, în timp ce Germania a pierdut cu 2-3 în fața Elveției, la Leipzig.


Germania ocupă locul 4 în clasamentul Fed Cup, iar România se află pe 9.

Meciurile din ambele zile încep la ora 13:00 însă acccesul în sală va fi permis de la orele 11:00.

Ultimele Stiri
abonare newsletter