Sport

FOTO - Învingătoarea turneului de Fed Cup de la Cluj se va decide după meciul de dublu. Monica Niculescu a pierdut în trei seturi în fața Karolina Pliskova

Jucătoarea României de tenis de la turneul de Fed Cup de la Cluj-Napoca, Monica Niculescu a pierdut al doilea meci al zilei, în fața jucătoarei cehe, Karolina Pliskova, în trei seturi, 4-6, 6-4, 3-6.

Soarta întâlnirii va fi decisă, în aceste condiții, de meciul de dublu, care va opune, conform programului, perechile Andreea Mitu/Raluca Olaru și Karolina Pliskova/Barbora Strycova.

Niculescu, în ciuda unui joc bun, nu a mai reușit să producă surpriza, cum a făcut-o sâmbătă, în meciul cu Kvitova. Pliskova a fost mult mai agresivă decât compatrioata sa, a ridicat nivelul jocului și a reușit să salveze deținătoarea trofeului de la înfrângere, câștigând un meci echilibrat, după două ore și 17 minute.


Monica a început foarte bine partida, cu break, și apoi a condus cu 2-0 și 3-1, dar Pliskova a revenit, a lovit tare, a deschis jocul bine și a reușit să egaleze pe serviciul româncei, 3-3, iar apoi a trecut la conducere. La 5-4 în favoarea sa, Pliskova a forțat și a reușit să se impună cu 6-4, în 42 de minute.

Cehoaica a început cu dreptul setul al doilea, după ce a salvat două mingi de break. Pliskova a continuat să fie la cârmă, Niculescu a mai ratat o minge de break la 1-1, iar adversara a reușit să se desprindă la 4-2. Niculescu și-a schimbat atitudinea, a jucat decisiv multe puncte și, pe fondul unei scăderi a adversarei, reușit să recupereze punctele pierdute, a egalat la 4-4, a realizat un nou break și apoi a închis setul cu 6-4, în 52 de minute.


Oboseala, după meciul de aproape două ore de sâmbătă, cu Kvitova, a început să fie resimțită de Niculescu în decisiv, unde Pliskova a condus cu 1-0 și 2-1. Monica a greșit mai mult și cehoaica s-a dus la 3-1, după un break încheiat cu dublă greșeală a Monicăi. Pliskova și-a păstrat avansul, deși Niculescu a ratat două mingi de break în ghemul următor. Pliskova s-a impus cu 6-3, după 43 de minute.

Și statistica a fost de partea Karolinei Pliskova, care a reușit 5 ași, în timp ce Niculescu a avut doar unul și a comis 6 duble greșeli. La mingile direct câștigătoare, Pliskova a avut 31, iar Monica 18, iar la erori neforțate raportul a fost invers, 22 pentru româncă și 37 pentru Pliskova. Niculescu a avut un procentaj mai bun la punctele cu primul serviciu (74%-64%), iar Pliskova la al doilea (60%-42%). Elocvent este și raportul mingilor de break transformate, 3 din 10 pentru Monica (30%) și 4 din 6 pentru Karolina (66%).


Monica (28 ani, 37 WTA) o învinsese pe Pliskova (23 ani, 13 WTA) în primele lor două confruntări, în 2012, în sferturile turneului ITF de la Nantes, cu 6-3, 6-1, și în 2014, în calificări la New Haven, cu 6-1, 6-1.

În primele două meciuri de simplu de sâmbătă, Simona Halep a fost învinsă de Karolina Pliskova cu 6-7 (4), 6-4, 6-2, iar Monica Niculescu a dispus de Petra Kvitova cu 6-3, 6-4. Duminică, Halep a întrecut-o pe Kvitova cu 6-4, 3-6, 6-3, iar Pliskova a dispus cu 4-6, 6-4, 3-6 de Niculescu.


Cehia, deținătoarea trofeului, are patru titluri în ultimii cinci ani în Fed Cup.

abonare newsletter