Sport

Naționala de fotbal a României va disputa cel puțin un meci amical pe Cluj Arena înainte de EURO 2016

Cluj Arena va fi, în luna martie, gazda unui meci a naționalei de fotbal a României. Acesta lucru a fost confirmat, vineri, de către oficialii FRF după ce zilele acestea au efectuat o vizită la al doilea stadion ca mărime din țară.

Așa cum au promis oficialii FRF în urmă cu câteva luni, naționala de fotbal a României va juca un meci amical pe al doilea stadion ca mărime din țată, Cluj Arena. Acesta va avea loc la finalul lunii martie atunci când România va întâlni, într-un meci amical, naționala Lituaniei.

Informația este confirmată de oficialii Federației Române de Fotbal care au efectuat la finalul acetei săptămâni o vizită la Cluj acolo unde au verificat calitatea gazonului dar și hotelurile unde vor putea sta cele două echipe și arbitrii.


În acest moment este 90% sigur că meciul dintre naționala României și cea a Lituaniei va avea loc pe data de 23 martie, oficalii FRF așteptând acum doar confirmarea din partea oficialilor echipei oaspete.

Gazonul stadionului de la Cluj în acest moment este acorperit cu o prelată iar până la data disputării meciului conducerea Cluj Arena promite că va fi de foarte bună calitate.


„Am efectuat o vizită la Cluj Areana cu team managerul Cătălin Gorghiu și cu Gabi Bădescu. Se intenționează ca pe data de 23 martie să se joace la Cluj cu Lituania”, a declarat Alin Cioban, membru în Comitetul Executiv al FRF.

Faptul că în acest moment sunt mari probleme cu avizul ISU la Național Arena ar putea face ca și meciul programat pe data de 27 martie să se dispute tot pe Cluj Arena. Acest lucru însă va fi discutat săptămâna viitoare la București.


Potrivit unei surse, echipa națională a României va fi cazată la Grand Hotel Italia, în timp ce naționala Lituaniei va fi cazată la Hotel Belvedere, aceștia cerând condiții de cazare de cel mult patru stele, iar arbitrii și ceilalți oficiali vor fi cazați în acea perioadă la Hotel Opera.

Naționala Lituaniei va efectua antrenamentele pe terenul de la Baza Sportivă „Ardealul”, în timp ce naționala României va efectua antrenamentele, cel mai probabil, pe Cluj Arena.


În ceea ce privește un meci de mare anvergură la Cluj-Napoca, Alin Cioban ne-a mărturisit că va înainta o cerere pentru ca finala din acest a Cupei României să se desfășoare tot pe Cluj Arena.

abonare newsletter