monitorulcj.ro Menu

Sport

Baschetbalistele „U” Cluj au pierdut în primul meci al anului. Sepsi SIC - „U” Cluj 93-57

Echipa de baschet feminin Universitatea Cluj a fost învinsă, scor 93-57, într-un meci disputat pe terenul celor de la ACS Sepsi SIC.

Clujencele au reușit să facă doar un sfert la fel de bun ca cel al jucătoarelor din Sfântul Gheorghe, sferturile 1, 2 și 4 fiind adjudecate fără drept de apel de jucătoarele echipe gazde. Scor final 93-57 (24-8, 29-20, 13-13, 27-16).

Chiar dacă au pierdut în fața celei mai bune echipe din campionat, clujencele au urcat un loc, până pe 5, fiind la egalitate cu Phoenix Galați (locul 6) și la trei puncte în spatele grupării ICIM Arad (poziția a 3-a).

La finalul confruntării de la Sfântu Gheorghe, Ashley Grimes, autoare a 19 puncte, 3 recuperări și o pasă decisivă, a fost cea mai bună jucătoare a echipei noastre. De remarcat este și prestația lui Brittany Wilson, jucătoarea de peste Ocean a marcat 10 puncte și a încheiat meciul cu procentaj de 100% la aruncările de 2p, 3p și la libere. Tot în formația noastră, Mariah King, aflată la primul meci în tricoul Universității Cluj, a reușit 6 puncte, 3 recuperări și 2 pase decisive, în cele 31 de minute jucate.

Pentru echipa pregătită de Dragan Petricevic urmează derbiul cu Universitatea Alba Iulia. Duelul dintre cele două grupări va avea loc sâmbătă, 9 ianuarie, de la ora 19:00, în Sala Sporturilor „Horia Demian”.