monitorulcj.ro Menu

Sport

Voleibaliștii de la „U” Cluj au învins campioana Tomis Constanța, scor 3-0

Echipa de volei masculin din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Cluj a câștigat categoric, scor 3-0, meciul jucat pe terenul campionilor de la Tomis Constanța.

Partida a fost la discreția echipei clujene, scorul pe seturi fiind 25-23, 25-19 și 25-15.

În urma victoriei obținute la Constanța, Universitatea Cluj a acumulat 10 puncte, încheind astfel turul pe locul 10, peste Dinamo București și VCM LPS Piatra Neamț, și la două puncte distanță de locul 8, ocupat de Unirea Dej.

„Am obținut o victorie foarte importantă. Băieții noștri merită felicitări pentru jocul tot mai bun arătat de la meci la meci. Chiar dacă au pierdut mulți sportivi în acest sezon, cei de la Constanța mai au încă un lot competitiv, cu voleibaliști ce se află în circuitul echipei naționale. Ne bucurăm că am încheiat turul cu o victorie pe terenul campioanei. Le urăm Sărbători Fericite tuturor suporterilor și îi așteptăm în retur la meciuri”, a declarat managerul Bogdan Ungureanu.

Prima etapă a returului este programată pentru 23 ianuarie, atunci când clujenii vor evolua pe terenul celor de la FC Banatul Caransebeș.

Până atunci, Universitatea Cluj va evolua în primul tur al Cupei României, în compania celor de la CSM București. Partida tur este programata în data de 13 ianuarie, în Sala Sporturilor „Horia Demian”.