monitorulcj.ro Menu

Sport

România, Franța, Elveția și Albania în grupă la EURO 2016. Care este programul meciurilor

Naționala de fotbal a României a fost repartizată în Grupa A la EURO 2016 (10 iunie - 10 iulie), alături de Franța, echipa gazdă, de Albania și de Elveția, potrivit tragerii la sorți efectuate sâmbătă seara, la Palais de Congres din Paris.

România și Franța vor disputa meciul de deschidere, pe 10 iunie, pe Stade de France din Saint-Denis (22:00, ora României). În ultimul meci pe care la disptat naționala României în fața Franței, la ultimul Campionat European la care a participat, în 2008, cele două echipe au terminat meciul la scor egal, 0-0.

Adversarele României „poate fi o problemă pentru noi”

Selecționerul echipei de fotbal a României, Anghel Iordănescu, a declarat, sâmbătă, la Paris, că ar fi preferat să evite Franța la începutul EURO 2016, turneu găzduit chiar de Hexagon. „Aș fi preferat să nu jucăm în debutul competiției și oricum nu împotriva Franței. Dacă analizăm meciurile noastre din preliminarii putem spune că avem o defensivă bună, dar în același timp nu am marcat prea multe goluri ... asta poate fi o problemă pentru noi”, a declarat Anghel Iordănescu.

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, prezent și el la Paris, s-a arătat mulțumit de tragerea la sorți, chiar dacă ar fi vrut să evităm Franța. „Suntem mulțumiți de tragerea la sorți. Personal, am vrut să evităm Franța, dar mulți dintre jucătorii noștri doreau să jucăm împotriva gazdelor. Este o onoare și o plăcere să jucăm, pentru prima oară, meciul de deschidere (la EURO, n. red.). Elveția este una dintre cele mai puternice echipe din urna a doua valorică, în timp ce din urna a patra am dorit Albania. Obiectivul nostru este clar: să ne calificăm din grupe”, a spus Burleanu, citat de site-ul UEFA.

Raportul meciurilor cu cele trei adversare din grupă

Naționala de fotbal a României nu a mai învins Franța, prima sa adversară de la EURO 2016, de aproape 44 de ani, iar bilanțul meciurilor cu „Les Bleus” le este complet defavorabil jucătorilor noștri. Pe 8 aprilie 1972, România obținea ultima din cele trei victorii reușite în fața echipei Franței, 2-0 la București, într-un meci amical, prin golurile marcate de Anghel Iordănescu, actualul selecționer al tricolorilor, și Cornel Dinu. Bilanțul general este de trei victorii ale României, cinci egaluri și opt victorii ale Franței, cu un golaveraj de 15-21.

România a învins Elveția în ultimul lor meci direct, pe 30 mai 2012, în deplasare, cu scorul de 1-0. Unicul gol al partidei de la Lucerna a fost înscris de Gicu Grozav. În cele 12 partide desfășurate până în prezent între cele două echipe, tricolorii au câștigat de cinci ori, au pierdut în patru rânduri, iar trei întâlniri s-au încheiat nedecis, golaverajul fiind favorabil echipei din Țara Cantoanelor, cu 19-15.

Împotriva Albaniei, România nu a mai pierdut de 67 de ani, din 1948, iar de atunci între cele două echipe s-au disputat 13 partide. Dintre cele 16 partide jucate între România și Albania, tricolorii au câștigat 11, au terminat trei la egalitate și au pierdut de două ori, având un golaveraj de 41-9. Prima confruntare dintre cele două echipe, în 1946, s-a încheiat cu victoria albanezilor, cu 1-0, ei câștigând și la București, doi ani mai târziu, ambele jocuri în Cupa Balcanică. Ultimul meci cu Albania a avut loc anul trecut, la sfârșitul lunii mai, când tricolorii s-au impus cu 1-0 la Yverdon (Elveția), prin golul marcat de Răzvan Raț (82). Totuși, ultimele două jocuri oficiale dintre cele două formații s-au încheiat nedecis, cu același scor, 1-1.

Trei echipe din fiecare grupă se califică mai departe

EURO 2016 va fi prima ediție cu 24 de echipe în turneul final, iar România s-a aflat în urna a treia valorică la tragerea la sorți.

Primele două clasate în fiecare grupă, plus cele mai bune patru ocupante ale locurilor 3 vor avansa în optimile de finală.

A 15-a ediție a Campionatului European se va disputa în Franța, în perioada 10 iunie - 10 iulie, formula cu 24 de participante fiind o premieră în istoria competiției. Meciurile vor fi găzduite de 10 orașe: Lens, Lille, Marseille, Lyon, Nisa, Saint-Etienne, Toulouse și Bordeaux, finala de pe 10 iulie fiind programată pe Stade de France.

România este la al cincilea turneu final european (1984, 1996, 2000, 2008, 2016), cel mai bun rezultat fiind atingerea sferturilor de finală în 2000.

Spania a câștigat ultimele două ediții ale Campionatului European, 2008 (Austria și Elveția) și 2012 (Ucraina și Polonia).

Componența grupelor de la EURO 2016:
Grupa A: 1. Franța, 2. România, 3. Albania, 4. Elveția
Grupa B: 1. Anglia, 2. Rusia, 3. Țara Galilor, 4. Slovacia
Grupa C: 1. Germania, 2. Ucraina, 3. Polonia, 4. Irlanda de Nord
Grupa D: 1. Spania, 2. Cehia, 3. Turcia, 4. Croația
Grupa E: 1. Belgia, 2. Italia, 3. Irlanda, 4. Suedia
Grupa F: 1. Portugalia, 2. Islanda, 3. Austria, 4. Ungaria

Programul meciurilor de la EURO 2016:
Grupa A:
Vineri 10 iunie
Franța - România (Stade de France - Saint-Denis, 22:00, ora României)
Sâmbătă 11 iunie
Albania - Elveția (Stade Bollaert-Delelis - Lens, 16:00)
Miercuri 15 iunie
România - Elveția (Parc des Princes - Paris, 19:00)
Franța - Albania (Stade Velodrome - Marsilia, 22:00)
Duminică 19 iunie
Elveția - Franța (Stade Pierre Mauroy - Lille, 22:00)
România - Albania (Stade de Lyon - Lyon, 22:00)

Grupa B
Sâmbătă 11 iunie
Țara Galilor - Slovacia (Stade de Bordeaux - Bordeaux, 19:00)
Anglia - Rusia (Stade Velodrome - Marsilia, 22:00)
Miercuri 15 iunie
Rusia - Slovacia (Stade Pierre Mauroy - Lille, 16:00)
Joi 16 iunie
Anglia - Țara Galilor (Stade Bollaert-Delelis - Lens, 16:00)
Luni 20 iunie
Rusia - Țara Galilor (Stadium de Toulouse - Toulouse, 22:00)
Slovacia - Anglia (Stade Geoffroy-Guichard - Saint-Etienne, 22:00)

Grupa C
Duminică 12 iunie
Polonia - Irlanda de Nord (Stade de Nice - Nisa, 19:00)
Germania - Ucraina (Stade Pierre-Mauroy - Lille, 22:00)
Joi 16 iunie
Ucraina - Irlanda de Nord (Stade de Lyon - Lyon, 19:00)
Germania - Polonia (Stade de France - Saint-Denis, 22:00)
Marți 21 iunie
Ucraina - Polonia (Stade Velodrome - Marsiliua, 19.00)
Irlanda de Nord - Germania (Parc des Princes - Paris, 19:00)

Grupa D
Duminică 12 iunie
Turcia - Croația (Parc des Princes - Paris, 16:00)
Luni 13 iunie
Spania - Cehia (Stadium de Toulouse - Toulouse, 16:00)
Vineri 17 iunie
Cehia - Croația (Stade Geoffroy-Guichard - Saint-Etienne, 19:00)
Spania - Turcia (Stade de Nice - Nisa, 22:00)
Marți 21 iunie
Cehia - Turcia (Stade Bollaert-Delelis - Lens, 22:00)
Croația - Spania (Stade de Bordeaux - Bordeaux, 22:00)

Grupa E
Luni 13 iunie
Irlanda - Suedia (Stade de France - Saint-Denis, 19:00)
Belgia - Italia (Stade de Lyon - Lyon, 22:00)
Vineri 17 iunie
Italia - Suedia (Stadium de Toulouse - Toulouse, 16:00)
Sâmbătă 18 iunie
Belgia - Irlanda (Stade de Bordeaux - Bordeaux, 16:00)
Miercuri 22 iunie
Italia - Irlanda (Stade Pierre-Mauroy - Lille, 22:00)
Suedia - Belgia (Stade de Nice - Nisa, 22:00)

Grupa F
Marți 14 iunie
Austria - Ungaria (Stade de Bordeaux - Bordeaux, 19:00)
Portugalia - Islanda (Stade Geoffroy-Guichard - Saint-Etienne, 22:00)
Sâmbătă 18 iunie
Islanda - Ungaria (Stade Velodrome - Marsilia, 19:00)
Portugalia - Austria (Parc des Princes - Paris, 22:00)
Miercuri 22 iunie
Islanda - Austria (Stade de France - Saint-Denis, 19:00)
Ungaria - Portugalia (Stade de Lyon - Lyon, 19:00)

Optimi de finală
Sâmbătă 25 iunie
Meci 1: A2 - C2 (Stade Geoffroy-Guichard - Saint-Etienne, 16:00)
Meci 2: D1 - B/E/F3 (Stade Bollaert-Delelis - Lens, 22:00)
Meci 3: B1 - A/C/D3 (Parc des Princes - Paris, 19:00)
Duminică 26 iunie
Meci 4: F1 - E2 (Stadium de Toulouse - Toulouse, 22:00)
Meci 5: C1 - A/B/F3 (Stade Pierre-Mauroy - Lille, 19:00)
Meci 7: A1 - C/D/E3 (Stade de Lyon - Lyon, 16:00)
Luni 27 iunie
Meci 6: E1 - D2 (Stade de France - Saint-Denis, 19:00)
Meci 8: B2 - F2 (Stade de Nice - Nisa, 22:00)

Sferturi de finală
Joi 30 iunie
1: Meci 1 - Meci 2 (Stade Velodrome - Marsilia, 22:00)
Vineri 1 iulie
2: Meci 3 - Meci Match 4 (Stade Pierre-Mauroy - Lille, 22:00)
Sâmbătă 2 iulie
3: Meci 5 - Meci 6 (Stade de Bordeaux - Bordeaux, 22:00)
Duminică 3 iulie
4: Meci 7 - Meci 8 (Stade de France - Saint-Denis, 22:00)
Semifinale
Miercuri 6 iulie
1: sfert 1 - sfert 2 (Stade de Lyon - Lyon, 22:00)
Joi 7 iulie
2: sfert 3 - sfert 4 (Stade Velodrome - Marsilia, 22:00)

Finala
Duminică 10 iulie
semifinala 1 - semifinala 2 (Stade de France - Saint-Denis, 22:00)