monitorulcj.ro Menu

Sport

Mirel Albon: „Dacă jucăm la capacitate maximă, nu ar trebui să avem probleme”

Înaintea meciului cu Albania, din preliminariile EURO 2017, selecționerul reprezentativei feminine a României spune că egalul din Ucraina le oferă „tricolorelor” un avantaj în lupta pentru poziția secundă în grupa de calificare.

După rezulatul de egalitate, 2-2, obținut miercurea trecută la Lvov, în Ucraina, România întâlnește marți, de la ora 16:00, la Centrul de Fotbal Mogoșoaia, selecționata Albaniei, într-un joc contând pentru preliminariile Campionatului European din 2017.

Mirel Albon, selecționerul naționalei de fotbal feminin a României, care este și antrenorul echipei Olimpia Cluj-Napoca, a declarat că România nu este favorită la primele locuri. „În meciul din Ucraina am obținut un punct pe terenul favoritei la locul al doilea, unul care la final ar putea duce la Campionatul European. Echipa a avut o evoluție foarte bună, ne-am mobilizat, am condus mare parte din timp pe tabelă, iar după ce rezultatul a fost întors și noi am reușit să egalăm, am mai avut câteva ocazii de a obține toate cele trei puncte. România nu este favorită la locul 2 după acest rezultat, dar are un mic avantaj. Dacă nu vor exista surprize uriașe în această grupă, la final putem ocupa poziția secundă care ar putea duce la EURO”, a declarat Mirel Albon, potrivit frf.ro.

Selecționerul României a prefațat jocul cu Albania de marți. „Întâlnim un adversar incomod, o echipă a extremelor, care poate produce o surpriză, iar apoi poate pierde categoric. Dacă jucăm la capacitate maximă, nu ar trebui să avem probleme. Sper să ne consolidăm șansele de a ocupa poziția secundă în această grupă, deoarece este aproape imposibil ca Franța să fie detronată, iar la finalul preliminariilor să reușim, în premieră, calificarea la Campionatul European”, a afirmat Mirel Albon.

Prezența Corinei Olar la partida cu Albania este incertă, din cauza unei accidentări.

Clasamentul grupei:
1. Grecia F 3
2. Franţa F 3
3. Ucraina F 1
4. România F 1
5. Albania F 0

Câștigătoarele celor opt grupe preliminare și cele mai bune 6 echipe de pe locurile secunde se vor califica la turneul final din Olanda. Celelalte două echipe de pe locurile secunde vor disputa un play-off, în octombrie 2016, pentru ultimul loc de la EURO.

Lotul convocat de selecționerul Mirel Albon pentru cele două meciuri cu Ucraina și Albania este următorul:
Portari: Andreea Părăluță (ASA Tg. Mureș), Mirela Ganea (Olimpia Cluj), Roxana Oprea (St. Polten)

Fundași: Corina Olar, Andreea Corduneanu, Adina Giurgiu (toate Olimpia Cluj), Maria Ficzay (Medyk Konin), Florentina Olar (Fortuna Hjorring), Olivia Oprea (Levante), Brigitta Goder, Kinga Barabasi (ambele ASA Tg. Mureș)

Mijlocași: Lidia Havriștiuc, Ioana Bortan, Ștefania Vătafu, Andreea Voicu, Teodora Meluță, Mara Bâtea (toate Olimpia Cluj), Ana Maria Gorea, Alicia Roca (ambele ASA Tg. Mureș), Rahela Gangal (Navobi Iași)

Atacanți: Mihaela Ciolacu, Alexandra Lunca, Beatrice Tărășilă (toate Olimpia Cluj)

Programul următoarelor partide:
27 noiembrie 2015 - Grecia - România
8 aprilie 2016 - România - Franța
2 iunie 2016 - Albania - România
15 septembrie 2016 - România - Ucraina
20 septembrie 2016 - România - Grecia