monitorulcj.ro Menu

Sport

Simona Halep, după meciul cu Flavia Pennetta: „Încerc să dau totul, la fel ca anul trecut”

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA, a învins-o, cu scorul de 6-0, 6-3, pe italianca Flavia Pennetta, locul 8 WTA, în primul meci de la Turneul Campioanelor, care a avut loc, duminică, la Singapore. Partida a durat o oră şi 11 minute.

Duminică, pe terenul de la Singapore Indoor Stadium au intrat două jucătoare cu atitudini diferite. Simona Halep a arătat concentare şi determinare, în timp ce adversara ei a fost mai degrabă relaxată şi deconectată de la importanţa turneului la care participă în premieră la simplu.

În septembrie, Pennetta o învinsese „dur” pe româncă, în 59 de minute, scor 6-1, 6-3, în semifinalele US Open, apoi ridicase trofeul deasupra capului. După acel succes, italianca şi-a anunţat retragerea din activitatea sportivă la finalul sezonului, aşa că este oarecum de înţeles modul ei de abordare a ultimului turneu din carieră.

De partea cealaltă, Halep a vrut să îşi ia revanşa după acea înfrângere dureroasă şi totodată să înceapă bine competiţia de la Singapore, la care a fost finalistă anul trecut. Şi românca a făcut-o cu stil, cu lovituri de mare precizie, cu agresivitate şi cu disponibilitate la efort.

Halep şi-a fixat ca ţintă a „bombardamentului” liniile laterale ale terenului, peste 85 la sută din loviturile ei vizând acele zone, în primul set. Pennetta a fost nevoită să alerge dintr-o parte în alte a liniei de fund şi să lovescă din poziţii incomode, din exteriorul terenului. În setul întâi, care a durat 25 de minute, doar ultimul ghem a fost echilibrat, cel de 6-0, când Halep a întors un prim avantaj de 40-15 al adversarei, pe serviciul acesteia.

În setul al doilea, Pannetta a avut şi primele ei mingi de break, două, la 15-40, dar românca le-a anulat şi a câştigat al şaptelea ghem consecutiv. Italianca a reuşit apoi să ridice un pic nivelul jocului ei, să lovească mai puternic, pe fondul unei scăderi în precizia loviturilor executate de Halep. Sportiva din Constanţa a greşit mai mult şi i-a permis rivalei să ţină pasul cu serviciul, până la 4-3 pentru jucătoarea română. La acel scor, Halep a simţit că este momentul să rupă jocul cu un break, primul din setul secund şi a reuşit la patra minge avută. A urmat firesc finalul, cu 6-3, după 71 de minute de joc, şi Simona Halep a reuşit revanşa mult aşteptată după eşecul de la US Open.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA, a declarat, duminică, după meciul cu Flavia Pennetta, scor 6-0, 6-3, că a jucat agresiv şi inteligent, subliniind că îi place foarte mult să evolueze la Turneul Campioanelor. „A fost un meci dificil, totuşi. Fiecare meci aici este ca o finală de Grand Slam, iar cu Flavia am jucat o semifinală la US Open. Ştiam că va juca mai bine în al doilea set, care a fost mult mai greu. Am început bine meciul. Am jucat cel mai bun tenis al meu în primul set. Am jucat rapid, am jucat inteligent şi am fost agresivă. M-am bucurat de meci. Sunt fericită să mă întorc în Singapore, am amintiri plăcute de anul trecut şi îmi place să joc aici”, a spus a doua jucătoare a lumii.

Pentru Simona a fost primul meci oficial, după abandonul de la Beijing, unde a fost nevoită să se retragă din cauza unor probleme la picior. „Am fost accidentată în China, dar acum mă simt bine. Am făcut tratament şi am făcut o pauză înainte să vin aici, iar acum joc fără dureri, deci totul este în regulă”, a explicat românca.

Simona Halep a jucat finala la ediţia de anul trecut, fiind învinsă de Serena Williams, după ce trecuse de americancă în faza grupelor. „Este diferit să vin aici a doua oară. Acum am experienţă. Anul trecut am fost extrem de încântată să particip în premieră la acest turneu şi am dat totul în fiecare meci. Am revenit aici cu încredere şi cred că pot face rezultate bune din nou. Ştiu că va fi dificil, aşa că îmi doresc că mă bucur de meciuri şi să încerc să dau totul, la fel ca anul trecut”, a mai precizat Halep.

Disputarea celor trei meciuri la Turneul Campioanelor este recompensată cu 151.000 de dolari şi cu 210 puncte WTA. Fiecare victorie în grupă este recompensată cu 153.000 de dolari şi cu 160 de puncte WTA, astfel că Halep şi-a asigurat în acest moment un cec de 304.000 de dolari şi 370 de puncte WTA (cu condiţia să joace toate partidele din grupă).

Celelalte adversare ale Simonei Halep în Grupa Roşie de la Turneul Campioanelor sunt Maria Sharapova şi Agnieszka Radwanska.

Luni, sunt programate meciuri din Grupa Albă.

Simona Halep va juca marţi următoarea partidă la acest turneu.