monitorulcj.ro Menu
Sport

Victorie și acasă și în deplasare cu Craiova

Echipele de fotbal feminin din Cluj-Napoca au învins în toate partidele disputate în fața formațiilor din Craiova.

Duminica aceasta am putea spune că este ziua dedicată partidelor dintre echipele Clujului și cele a Craiovei, atât la fotbal masculin, cât și la feminin.

Ziua a început cu partida din Liga 1, etapa a 2-a, dintre Olimpia 2 Cluj și Real 2 Craiova, echipele satelit ale echipelor din Superliga feminină. Clujencele au dat startul golurilor la scurt timp după începutul partidei. Cu Loredana Popa în atac, jucătoarele de pe malul Someșului au reușit să marcheze până la pauză nu mai puțin de șase goluri, marea majoritate fiind meritul jucătoarei care evoluează și la echipa principală. A doua repriză a fost una identică, clujencele asediind poarta craiovencelor în care, până la fluierul final, au mai marcat șase goluri, scorul la finalul partidei fiind de 12-0 (6-0).

Ajunse pe ultima sută de metri înainte de partida cu cea mai bună echipă din Europa și din lume, echipa principală a Olimpiei Cluj a întâlnit echipa principală a formației Real Craiova. Ambele echipe au avut până acum același traseu, cu două victorii în primele meciuri din campionatul Superligii de fotbal feminin.

Antrenorul echipei clujene, Mirel Albon, nu a făcut rabat de la faptul că joi vor întâlni în 16-imile Champions League formația Paris Saint-Germain unde evoluează cele mai bune jucătoare din lume. Cu un început de primă repriză destul de echilibrat, clujencele și-au luat repede inima în dinți și după doar 15 minute au deschis scorul pe terenul din cartierul Someșeni. Oaspetele au încercat să restabilească egalitatea pe tabela de marcaj dar lipsa de experiență și lipsa câtorva dintre jucătoarele de bază ale echipei au făcut ca mingile să treacă pe lângă poarta apărată de Mia Ganea. Până la pauză jucătoarele de la Olimpia Cluj au mai înscris de patru ori în poarta craiovencelor, scorul la pauză fiind de 5-0.

În repriza secundă, Mirel Albon a încercat să ruleze cât mai mult jucătoarele de bază, drept pentru care nu au mai avut același elan ca în prima repriză. Chiar dacă în ultimele 15 minute echipa oaspete a jucat în inferioritate numerică, eliminarea venind pentru cumul de cartonașe galbene, fosta atacantă a echipei din Craiova, Roxana Dinescu, nu a nimerit poarta, scorul la finalul partidei fiind de 8-0.

Olimpia Cluj va juca împotriva echipei PSG, joi, de la ora 17:00, pe Cluj Arena, în partida tur din cadrul 16-imilor UEFA Women's Champions League.

Tot la fotbal feminin, dar în deplasare, Olimpic Star Cluj, noua echipă de fotbal feminin a cărui antrenor este Călin Barbu, a întâlnit, în a doua etapă a Ligii 1, formația Victoria Craiova. Dacă în prima etapă clujencele au cedat cu scorul de 0-4 (0-2) în fața formației CFR Timișoara, de data aceasta jucătoarele de la Cluj s-au impus cu un răsunător 11-0, 5-0 la pauză.

La fotbal masculin, astăzi, CFR Cluj va primi vizita formației CS U Craiova, partida fiind disputată, de la ora 21:00, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu.

Alte rezultate:
Vasas Femina Odorheiul Secuiesc - Fair Play București 1-0
Independenta Baia Mare - FCM ASA Tg Mureș 0-7
CS Navobi Iași - Heniu Prundu Bârgăului 7-1

Clasament:
1. Olimpia Cluj 9 p (+22)
2. FCM ASA TG Mureș 6 p (+8)
3. CS Navobi Iași 6 p (+5)
4. Real Craiova 6 p (+2)
5. Vasas Femina 6 p (-2)
6. Fair Play București 3 p (-2)
7. Baia Mare 0 p (-10)
8. Heniu Prundu Bârgăului 0p (-22)

Rezultate Liga I, seria Est:
Armonia Fălticeni - CSS Târgoviște 0-2
Viitorul Reghin - Transilvania Brașov 3-0
CSM Pașcani - Universitatea Galați 3-0
Viitorul Buzău - Măgura Bacău 2-1
Universitatea Alexandria - Selena Constanta 4-1

Rezultate Liga I, seria Vest;
Ladies Tg Mureș - Juniorul Satu Mare 3-1
Olimpia 2 Cluj - Real 2 Craiova 12-0
Victoria Craiova - Olimpic Star Cluj 0-11
Sporting Lugas - Nouva Mama Mia Becicherecu Mic 2-2
CFR Timișoara - FC Hunedoara 11-0
CS Ineu a stat.