monitorulcj.ro Menu

Sport

Corona Brașov a câştigat Memorialul „Tiberiu Rusu”. Gazdele, U Cluj, s-au clasat abia pe locul 4

Echipa de handbal feminin Corona Braşov a câştigat, sâmbătă, Turneul Memorial „Tiberiu Rusu” de la Cluj-Napoca, la care au mai participat formaţiile „U” Alexandrion Cluj, SCM Craiova, HCM Râmnicu Vâlcea şi CSM Bistriţa.

Corona Braşov a învins în toate partidele disputate, cucerind trofeul, urmată în clasament de SCM Craiova, HCM Râmnicu Vâlcea, „U” Alexandrion Cluj şi CSM Bistriţa. Premiile individuale acordate: Cristina Zamfir (Corona Braşov) - golgeter (25 goluri), Mihaela Băbeanu (HCM Râmnicu Vâlcea) - cel mai bun portar, Florina Chintoan („U” Alexandrion Cluj) – MVP.

Rezultatele complete ale competiţiei amicale de la Cluj-Napoca sunt următoarele: „U” Alexandrion Cluj - CSM Bistriţa 34-23 (meci disputat joi), Corona Braşov - HCM Râmnicu Vâlcea 39-24, SCM Craiova - CSM Bistriţa 29-16, SCM Craiova - Corona Braşov 24-32, „U” Alexandrion - HCM Râmnicu Vâlcea 29-33, partide disputate vineri, respectiv HCM Râmnicu Vâlcea - SCM Craiova 24-33 şi „U” Alexandrion - Corona Braşov 27-30, care au încheiat turneul sâmbătă.

Universitatea Cluj nu a reușit să se ridice la nivelul advesarelor care evoluează în Liga Națională, câștigând doar partida contra echipei din eșalonul secund, CSM Bistrița.

Ediția a X-a a Turneului Memorial „Tiberiu Rusu” care a avut loc la Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca a fost umbrită de un scandal iscat în tribune în timpul partidei dintre „U” Alexandrion și HCM Râmnicu Vâlcea, atunci când fostul antrenor al handbalistelor de la „U” Alexandrion, Ioan Ani-Senocico, a intrat în conflict cu soţul actualei antrenoare, Carmen Amariei. Spiritele s-au aprins încă din prima repriză, când Ani-Senocico a avut câteva contre verbale dure şi cu Mircea Petruş, soţul antrenorei secunde de la Universitatea.

Scandalul a devenit serios în finalul partidei, când Ani-Senocico i-a aplicat un pumn soţului lui Amariei. În încăierare a intervenit şi Mircea Petruş care i-a sărit în ajutor ultimului (vezi galeria foto).

Potrivit informațiilor deținute de reporterul Monitorul de Cluj, Federația Română de Handbal a cerut un raport din partea arbitrilor și a observatorilor și va investiga incidentele de la turneul de handbal de la Cluj.

La echipa din Vâlcea a evoluat şi Mihaela Ani-Senocico, soţia antrenorului implicat în scandal. Fostul căpitan al clujeancelor şi-a temperat soţul după meci. „Seno” s-a despărţit de Universitatea după instalarea în funcţia de antrenor a lui Carmen Amariei.

Clasamentul final al turneului Memorialul Tiberiu Rusu, ediția a X-a:
Locul 1. Corona Brașov
Locul 2. SCM Craiova
Locul 3. HCM Râmnicu Vâlcea
Locul 4. Universitatea Alexandrion Cluj
Locul 5. CSM Bistrița
Premii speciale:
Cea mai bună marcatoare: Cristina Zamfir (Corona Braşov)
Cea mai tehnică jucatoare: Florina Chintoan (Universitatea Alexandrion Cluj)
Cel mai bun portar: Mihaela Băbeanu (HCM Râmnicu Vâlcea)

Echipa CSM Bistriţa evoluează în liga secundă, celelalte participante la turneu fiind în prima ligă.

Ediţia 2015-2016 a Ligii Naţionale feminine debutează în 29 august.