monitorulcj.ro Menu

Sport

Un jucător crescut la „U” Cluj a fost transferat la CFR Cluj

Președintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a anunțat un nou transfer care va întări echipa în apărare.

Chiar dacă au perfectat șase transferuri la echipă, gruparea din Gruia nu se oprește aici. Iuliu Mureșan, președintele clubului CFR Cluj, a dezvăluit faptul că un fost junior al rivalei din municipiu a semnat deja cu clubul, în următoarele zile așteptând să mai transfere un jucător.

După transferul jucătorilor Traian Marc, Lucian Goian, Cristian Lopez Santamaria, Ramos Goncalves Vitor Bruno, Faria Coelho Daniel Filipe şi Filipe Guterres Nascimento, acum a venit rândul să îl aducă la Cluj și pe Andrei Mureșan, un jucător care a crescut la Cluj.

Tatăl său, Iosif Mureșan, face parte de aproape 10 ani din stafful tehnic al CFR-ului. Președintele Iuliu Mureșan a declarat că în zilele următoare la echipă va mai ajunge un atacant, arătându-se foarte interesat și de readucerea mijlocașului Gabriel Mureșan înapoi în Gruia.
„Obiectivul nostru va fi în primă fază calificarea în play-off. Am reușit să fac un lot destul de bun. Vor mai veni doi jucători, abia ce am semnat cu Andrei Mureșan. Cât despre Voiculeț, noi nu suntem interesați de el, el este jucătorul nostru, mai are un an de contract. A fost împrumutat la ASA, se va întoarce la noi, probabil. Dintre cei de la ASA, poate Gabi Mureșan m-ar interesa pentru că, nu pot ascunde acest lucru, mereu am ținut la el. Este un jucător valoros, care este puternic legat de istoricul și performanțele noastre. Mi-ar plăcea să revină în Gruia, dar încă nu am făcut demersurile”, a spus Iuliu Mureșan la Digi Sport.

Andrei Mureșan, care va împlini 30 de ani la 1 august, este un fundaș central, dar care poate evolua și la „închidere”. Originar din Turda, Andrei a fost legitimat ultima dată la Sheriff Tiraspol. Mureșan este de fapt un produs 100% al centrului de copii și juniori ai rivalilor de la CFR, Universitatea Cluj.

După ce a evoluat la juniorii „șepcilor roșii”, Mureșan a făcut pasul spre echipa de seniori, acolo unde a evoluat cinci sezoane. În ultimul an, Andrei Mureșan a fost împrumutat la Gloria Bistrița, care în 2008 l-a achiziționat definitiv.

În campionatele externe el a debutat în 2009, atunci când a fost împrumutat la Kuban Krasnodar. După un sezon, 2011-2012, la Khazar Lankaran, Andrei Mureșan a revenit în fotbalul românesc la Astra Giurgiu. Din 2014 juca pentru gruparea din Moldova.