monitorulcj.ro Menu

Sport

„U” Alexandrion a obținut o victorie „magică” la capătul unui final de meci de infarct GALERIE FOTO

Handbalistele de la „U” Alexandrion au reușit surpriza etapei învingând echipa de pe locul 6, HC Dunărea Brăila, în ultimele secunde ale meciului.

Fetele antrenate de Carmen Amariei au reușit una dintre cele mai frumoase victorii din acest campionat în fața unui adversar care părea înainte de meci mult mai puternic.

Încă de la începutul partidei clujencele au impus un ritm destul de alert reușind să stea mereu în avantaj și să intre la pauză cu un avantaj de patru puncte. În primele 15 minute ale reprizei secunde meciul părea să fie adjudecat pentru clujence, ținând un avantaj continuu de cinci puncte, dar în ultimele minute ale partidei, pe fondul oboselii, brăilencele au reușit să revină și să egaleze. Faza decizivă a fost consumată în ultimul minut, atunci când brăilencele au avut șansa de a marca decisiv dar au pierdut mingea iar clujencele, scăpate pe contraatac, au reușit să imprime golul victorie de 25-24.

În acest meci Anamaria Măzăreanu a prins o zi de excepție și a parat 5 aruncări de la 7 metri, iar jocul colectiv al clujencelor nu le-au dat nici o șansă handbalistelor de la Brăila, cu toate eforturile depuse de Perianu, Horjea sau Brot.

Jucătoarea care a marcat deciziv pentru „U” Alexandrion, Laura Popa, a declarat la finalul meciului că această victorie vine după multă muncă și că se datorează întregii echipe. „Am muncit toate pentru această victorie și ne-am dorit de la începutul meciului să câștigăm. Am pregătit foarte mult acest meci, știam tot ce fac ele, de la început ne-am dorit și asta s-a văzut în teren. Eu zic că e victoria noastră și o merităm din tot sufletul. Ne-am uitat în clasament toată săptămâna și știam că e Constanța și Slobozia cu un punct înaintea noastră, acum suntem noi cu două peste”, a spus Laura Popa la finalul meciului.

Carmen Amariei, antrenoarea echipei „U” Alexandrion, a declarat după meci, vizibil fericită de acest rezultat foarte bun, că victoria este cu atât mai importantă cu cât fetele, deși răcite, au reușit să învingă o echipă care se află cu mult mai sus în clasament. „Pentru noi este o victorie foarte importantă și orice punct pe care îl câștigăm, mai ales în fața unor echipe foarte valoroase cu este Brăila, pentru noi aceste trei puncte sunt mai ceva ca și aerul. Mă bucur că fetele chiar dacă au avut pe ultimele zece minute o cădere din punct de vedere fizic, având în vedere că faptul că doar ele sunt și schimburile sunt puține, și mai ales că cinci dintre ele sunt răcite, au rezut până în ultima secundă că pot câștiga acest meci. Le felicit și cred că pentru ele nu este doar o victorie ci și o lecție de viață”, a declarat Carmen Amariei.

Ea spune că succesul se datorează în special apărării și mai ales portarul care a făcut un meci foarte bun. „Apărarea a fost extraordinară, Măză (n.r. Anamaria Măzăreanu) care ne-a uimit pe toți și a ridicat de atâtea ori sala în picioare, comunicare dintre ele și faptul că își doresc să realizeze lucruri mărețe cu această echipă”, a afirmat Amariei.

Cu accest meci „U” Alexandrion reușește a patra victorie a sezonului, și a cincea victorie cu Carmen Amariei pe banca tehnică, și urcă două poziții în clasament, peste Universitatea Neptun Constanța și Unirea Slobozia, cu 14 puncte acumulate.

Următorul meci al clujencelor va avea loc sâmbătă, 7 februarie, de la ora 15:00, în deplasare la Zalău, într-un meci ce contează pentru etapa a 18-a a Ligii Naționale de Handbal Feminin.

Marcatoarele meciului
U Alexandrion: Popa 7, Laslo 5, Biriș 3, Paraschiv 3, Chintoan 3, Tetean 2, Vălean 2
Dunărea Brăila: Horjea 7, Perianu 5, Farcău 4, Brot 4, Irimia 2, Czeczi 1, Ganichkina 1