monitorulcj.ro Menu

Sport

Carmen Amariei bifează a doua victorie în Sala Polivalentă cu „U” Alexandrion

Echipa antrenată de Carmen Amariei, „U” Alexandrion, a trecut fără probleme de rivala Știința București învingându-le cu scorul de 33-21 (17-8) în optimile de finală ale Cupei României.

Marți și miercuri au avut loc meciurile din cadrul optimilor de finală ale Cupei României la handbal feminin. În această fază a competiției „U” Alexandrion Cluj a primit vizita echipei CSU Știința București, meci disputat în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Oaspetele a reușit să deschidă scorul în primele minute ale meciului dar „universitarele” și-au revenit repede și au înscris gol după gol, distanțându-se în primul sfert de oră la câteva goluri de rivală. Repriza a doua a fost una puțin mai lentă pentru elevele Amariei, acestea reușind doar să țină diferența de goluri cosntantă. Pe finalul reprizei secunde, Carmen Amariei a testat în teren și pe fetele mai tinere, acestea reușind să și marcheze.

Antrenorul echipei „U” Alexandrion a declarat după meci că se aștepta la un adversar mai dificil dar apărarea riguroasă a echipei și-a spus cuvântul în acest meci. „Noi ne respectăm toți adversarii pe care îi avem, echipa de la Știința este destul de bună, probabil că astăzi au prins un moment ceva mai slab însă cred că atitudinea jucătoarelor pe care am impus-o mai ales în prima repriză, apărarea riguroasă pe care am impus-o în fața adversarului a făcut să fie această diferență. Dacă ne uităm în a doua repriză trag de noi și nu am mai reușit să ne distanțăm atât de ușor, poate o ușoară relaxare cu care eu nu sunt de acord și nu voi fi de acord”, a spus Amariei.

Ea a afirmat că este mulțumită de evoluția jucătoarelor tinere pe care le-a introdus în teren în ultimele minute ale meciului și speră ca și în meciurile din Ligă să se poată baza pe aceste jucătoare. „Am lăsat în ultimele zece minute să evolueze jucătoarele tinere, să simtă un pic și ele pulsul meciului de ligă mult mai mult decât ar putea probabil să o facă în momentul de față în meciurile oficiale din Liga Națională. Mi-a plăcut atitudinea lor, s-au întrecut la unele execuții chiar pe ele însăși dar sper ca și la meciurile următoare din Liga Națională să ne putem folosi de ele și tot la fel de bine să joace”, a declarat antrenorul echipei clujene.

Problemele din a doua repriză, lipsa de concentrare a jucătorelor și relaxare de care au dat dovadă acestea, sunt inacceptabile din punctul de vedere al antrenoarei. „Pentru mine ce este foarte important este ca de la meci la meci să creștem din anumite puncte de vedere. Chiar și astăzi am reușit niște lucruri foarte bune, însă ce mă deranjează a fost momentele de relaxare care cu un adversar mai puternic nu avem voie și nu avem cum să ni le permitem”, a spus după meci Carmen Amariei.

Pentru „U” Alexandrion au marcat: Paraschiv 5, Chintoan 7, Laslo 3, Biriș 2, Tetean 1, Petruș 2, Cîrjan 4, Popa 7, Boian 2.

Meciul a fost arbitrat de către Rodica Arbunea și Marina Agliceriu.

Acest meci este al doilea pe care Carmen Amariei îl câștigă acasă de la instalarea ei în funcția de antrenor a echipei „U” Alexandrion.

Rezultatele tuturor meciurilor din faza optimilor de finală ale Cupei României la handbal feminin sunt:
CSM Unirea Slobozia - CSM București 21-26 (9-15)
Rapid București - SCM Craiova 26-33 (14-16)
CSU Neptun Constanța - HC Zalău 30-19 (16-9)
HCM Râmnicu Vâlcea - CSM Ploiești 21-18 (9-7)
CSM Cetate Deva - SC Mureșul Tg. Mureș 36-23 (15-11)
ASC Corona Brașov - HCM Baia Mare 21-25 (5-15)
„U” Alexandrion Cluj - Știința București 33-21 (17-8)
HC Dunărea Brăila - HCM Roman 16-13 (8-8)