monitorulcj.ro Menu

Sport

Simona Halep s-a calificat în finală la Shenzhen

Jucătoarea româncă de tenis Simona Halep

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul unu, s-a calificat, vineri, în finala turneului de la Shenzhen (China), dotat cu premii în valoare totală de 500.000 de dolari, după ce a trecut de sportiva chineză Saisai Zheng, locul 97 WTA, scor 6-2, 6-3.

Meciul a durat o oră şi 26 de minute.

În primul set, la scorul de 5-2 pentru româncă, Saisai Zheng a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a acuzat dureri la spate.

În finală, Halep o va întâlni pe învingătoarea din meciul dintre Petra Kvitova, cap de serie numărul 2, şi Timea Bacsinszky, a opta favorită.

Pentru accederea în finală la Shenzhen, Halep va primi 180 de puncte WTA şi 55.323 de dolari.

Simona Halep a declarat că este mândră de evoluţia sa la turneul de la Shenzhen (China), unde a reuşit să se califice în finală.

„Sunt foarte mândră de cum am evoluat săptămâna asta, am avut un start bun. Astăzi nu am jucat la nivel maxim, dar o parte a publicului a fost de partea mea şi îi mulţumesc. Sper să am un an bun şi fanii să fie mereu alături de mine. Mai întâi mă gândesc la meciul de mâine, iar apoi vreau să ajung din nou la Turneul Campioanelor. Vreau să joc multe meciuri şi să devin o jucătoare mai bună", a declarat Halep.