monitorulcj.ro Menu

Sport

Ionel Ganea este obligat să restituie banii „U” Cluj

F.C. Universitatea Cluj a câştigat procesul cu fostul antrenor al echipei Ionel Ganea, Curtea de Apel Suceava obligându-l pe tehnician să restituie grupării ardelene suma de 60.000 de euro.

Potrivit site-ului clubului „U” Cluj, Curtea de Apel Suceava a dat, în cursul zilei de azi, câștig de cauză clubului în ceea ce privește restituirea sumei de 60.000 de euro de către fostul antrenor al clubului, Ionel Ganea. „Curtea de Apel Suceava a dat dreptate clubului Universitatea Cluj într-un litigiu comercial cu fostul antrenor, Ionel Ganea. Instanţa a decis azi, printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă, faptul că Ionel Ganea, fost antrenor al clubului nostru în perioada februarie 2013 – octombrie 2013, trebuie să returneze suma de 60.000 de euro către FC Universitatea. Conform deciziei Curţii de Apel Suceava, fostul antrenor nu era îndreptăţit să primească respectiva sumă, în condiţiile în care aceasta nu a fost trecută în tabelul definitiv de creanţe”, se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al U Cluj.

De asemenea, Curtea de Apel Galaţi a anulat hotărârea Curţii de Apel Cluj care, în primăvara acestuia an, a admis în totalitate o constestaţie a fostului antrenor, repunându-l pe acesta în drepturi.

Aceeaşi sursă precizează că Universitatea Cluj a cerut revizuirea hotărârii la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a trimis dosarul spre rejudecare la Curtea de Apel Galaţi. „Instanţa din sudul Moldoveni a decis, astfel, că desfacerea contractului de muncă a lui Ionel Ganea a fost în corcondanţă cu prevederile legale, obligându-l, totodată, pe fostul antrenor să restituie salariile primite în perioada septembrie - decembrie 2013”, a adăugat sursa citată.