monitorulcj.ro Menu

Sport

George Ogăraru: „Avem prea mulți jucători disponibili”

Universitatea Cluj speră la o victorie în fața echipei Petrolul Ploiești deși diferența de valoare dintre cele două echipe și numărul mare de jucători adisponibili pentru joc crează mari probleme în atingerea obiectivului.

Antrenorul echipei Universitatea Cluj, George Ogăraru a declarat la conferința de presă organizată astăzi, înaintea meciului de sâmbătă când vor întâlni pe Cluj Arena echipa de pe locul 3, Petrolul Ploiești, că speră ca jucătorii să facă un meci bun și să adune încă trei puncte. „Petrolul rămâne o candidată la titlu, are adversari valoroși cu experință și rămân favoriții în această confruntare, însă noi suntem pregătiți pentru orice adversar. I-am urmărit și sperăm la cele trei puncte sâmbătă. Important este ca noi să jucăm bine, să ne creăm ocazii de gol și să reușim să ne facem jocul nostru. Nu ne bazăm pe evoluția lor”, a spus Ogăraru.

Din punct de vedere a lotului toți jucătorii „alb-negrii” sunt disponibili ceea ce îi crează probleme antrenorului în alegerea primului 11. „Avem toți jucătorii disponibili, ceea ce pentru mine este ceva inedit. Într-o perioadă competițională atât de avansată în mod normal ai doi, trei, patru jucători accidentați, însă noi îi avem pe toți la dispoziție ceea ce ne bucură dar ne face și viața destul de grea în momentul în care trebuie să alegem lotul și primul 11. Avem jucători care sunt la un potențial bun și lupta pentru titularizare a devenit destul de acerbă”, a declarat antrenorul Universității Cluj.

Ne-am fi dorit să jucăm cu CFR

Faptul că în sferturile de finală a Cupei României - Timișoreana vor întâlni echipa Pandurii Târgu Jiu nu este chiar o veste bună pentru antrenorul universitarilor, acesta spunând în cadrul conferinței de presă că ar fi preferat să își ia revanșa în fața echipei din Gruia după scorul de 1-0 în etapa a 9-a a Ligii 1. „Ne-am fi dorit să jucăm cu CFR, sincer, dar pot spune că Pandurii este un adversar pe care îl putem depăși. Ei sunt favoriți, altfel am fi fost noi în prima urnă valorică, însă cred că avem puterea de a trece din nou de ei. Ne dorim foarte mult să trecem în următoarea fază a competiției și așteptăm cu nerăbdare această competiție. Dacă am fi jucat în campionat (n.r. cu CFR) 11 contra 11 nu ar fi fost același deznodămând și aș fi vrut să demonstrăm cât mai curând posibil”, a afirmat George Ogăraru.

Echipele Universitatea Cluj și Petrolul Ploiești se întâlnesc sâmbătă, 8 noiembrie, de la ora 20:30, pe Cluj Arena în cadrul campionatului de fotbal Liga 1. Meciul va fi transmis în direct de Look TV.

În acest moment în cadrul competiției Liga 1 echipa Universitatea Cluj ocupa locul 12 având 13 puncte, iar adversara Petrolul Ploiești ocupă locul 3 cu 25 puncte.

Până acum echipa „U” Cluj a disputat 13 meciuri în campionatul Liga 1 unde a înregistrat 3 victorii, 4 egaluri și 6 înfrângeri. În comparație cu „U” Cluj, echipa Petrolul Ploiești a disputat 13 meciuri în campionat iar în aceste partide a avut 7 victorii, 4 egaluri și 2 înfrângeri.

Pentru echipa clujeană cea mai mare victorie înregistrată în acest sezon, pe propriul teren, este Universitatea Cluj - CSMS Iași 2-0, iar cea mai mare înfrângere suferită pe propriul terena fost înregistrat în partida „U” Cluj - CS U Craiova 0-2.