monitorulcj.ro Menu

Sport

Dorin Pintea: „Sibiul este o echipă incomodă”

Meciul dintre U-Banca Transilvania și CSU Atlassib Sibiu va fi un nou derby al Ardealului pe care îl va câștiga clujenii, declară Dorin Pintea și Mircea Cristescu.

La conferința de presă dinaintea meciului cu CSU Atlassib Sibiu, din cadrul etapei a 5-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin, antrenorul principal, Dorin Pintea a afirmat că mâine suporterii clujeni vor avea parte din nou de un derby al Ardealului. „Nici nu a început bine campionatul, nici nu s-a terminat bine precedenta ediție de campionat cu Sibiul, că avem din nou un derby al Ardealului. Se întâlnesc două echipe care, în principiu, și-au păstrat nucleul de jucători și au adus câțiva baschetbaliști pentru a completa lotul. Ne așteaptă un meci foarte greu, iar noi ne dorim să mergem pe o linie foarte bună prin a nu pierde meciuri pe teren propriu, deci ne dorim foarte mult victoria mâine”, a declarat Dorin Pintea.

Despre echipa pe care o vor întâlni pe teren propriu, Dorin Pintea a declarat că este la fel de incomodă ca și anul precendent, având câțiva jucători care le pot pune foarte mari probleme. „Sibiul este, la fel ca anul trecut, o echipă incomodă, care practică un baschet bun, în viteză. Și-au păstrat nucleul din sezonul trecut, se bazează pe jocul pivotului Lee, al lui Bojovic, Johnson și Calotă. Noi avem semne foarte bune de la Sean Barnette, care s-a refăcut, însă a început deabia acum antrenamentele specifice. Îi mulțumesc domnului Perisic pentru aprecierile vizavi de echipa noastră, cum că am fi a doua echipă din campionat, însă linia se trage la finalul competiției și vom vedea atunci pe ce loc suntem. Mai avem un drum foarte lung până la sfârșitul campionatului, în sezonul regulat trebuie să abordăm foarte bine toate meciurile și, pas cu pas, să câștigăm meciuri pentru a avea asigurat un loc cât mai bun în play-off. După aceea, este a doua parte a campionatului, unde se joacă practic cu cărțile pe față - cine este mai bun, va continua”, a spus antrenorul principal al U-BT.

Președintele executiv al clubului U-Banca Transilvania, Mircea Cristescu a completat spunând că în afara faptului că acest meci este un derby cu tradiție, speră ca apărarea să facă față echipei adverse și să câștige meciul. „Vizavi de meciul cu Sibiul, este un derby tradițional, a adus sarea și piperul mult timp. În sezonul actual, pot să spun că acest campionat are în fiecare etapă foarte multe derby-uri. Se pare că baschetul s-a dezvoltat foarte mult în toate regiunile din țară. Mulțumim celor care apreciază valoarea lotului, nu este prima dată când auzim acest lucru, dar trebuie să o dovedim meci de meci. Spre exemplu, în ultimul meci, cel de la Craiova, nu am reușit, am avut o apărare mai slabă decât de obicei și cred că dacă vom reuși să ne apărăm cum trebuie în meciul cu Sibiul, o să avem șansa de a câștiga. La oamenii mici avem o rotație foarte mare și sper ca în acest fel să putem ridica nivelul apărării noastre”, a precizat Mircea Cristescu.

Michael Southall nu mai joacă la Cluj

Pivotul Michael Southall nu mai este jucătorul lui U-Banca Transilvania, declară președintele executiv al clubului, această decizie fiind luată de comun acord cu jucătorul. „Am luat decizia de comun acord că Michael să meagă acasă sau să își găsească o alta echipă. Pot să spun că, chiar dacă la început a reușit să ne dovedească anumite lucruri, cred că din cauza faptului că i-a fost greu să se adapteze la cerințele și la sistemele noastre a trebuit să luăm această decizie, de a ne despărți. La modul la care am structurat echipa, nu cred că mai este cazul de noi transferuri. Și așa avem probleme cu minutele la oamenii mici, iar la oamenii mari în felul acesta s-au mai sedimentat lucrurile, îi avem pe Baciu, Lalovic, Silvășan și Jucan. Bineînțeles că, la un moment dat, și Barnette sau alții vor putea juca pe pozitia patru”, a declarat Mircea Cristescu.

Noua sala polivalentă, un avantaj pentru adversarii din EuroChallenge

Mircea Cristescu a precizat, în cadrul conferinței de astăzi, că echipa de seniori va debuta în noua sală polivalentă cu ocazia primului meci de pe teren propriu din EuroChallenge, cel împotriva turcilor de la Trabzonspor Medical Park, și că deși deja au început pregătirile în această sală în următoarele meciuri baschetbaliștii clujeni vor avea dezavantajul de a nu fi încă obișnuiți cu o sală atât de modernă. „Am anunțat deja sala la FIBA și ne-a fost acceptată, așa că este clar că în data de 11 (n.r. noiembrie), când jucăm cu Trabzon în EuroChallenge, vom inaugura sala. Sunt foarte multe necunoscute pentru noi, sperăm că până la ora meciului să le rezolvăm pe toate. Din acest motiv, îi rog pe suporterii noștri să fie înțelegători. Pentru a nu le crea disconfort am luat decizia ca cel puțin în prima parte a sezonului, poate chiar până la finalul sezonului, abonații și invitații vor avea rezervate primele trei rânduri imediat lângă teren. Sunt în jur de 700-800 de locuri. Dacă doresc, ei vor avea prioritate acolo, dacă însă doresc să stea în altă parte o vor putea face, întrucât biletele de acces în sală vor fi fără locuri. O să încercăm să punem bilet unic ca și preț. Nu cred că vom deschide nivelul de sus al sălii, până la acel nivel sunt în jur de 5000 de locuri. Noi ne dorim să jucăm toate meciurile acolo, pentru că ne va fi foarte greu să jucăm în două săli. Și așa, la început va fi mai degrabă un avantaj pentru vizitatorii din EuroChallenge, ei sunt obișnuiți să joace în săli de genul acesta, însă este un risc pe care trebuie să ni-l asumăm. Totuși, Clujul a făcut un efort destul de mare pentru a avea o sală foarte frumoasă și trebuie să îi dăm nu numai utilitate, cât și valoare. Ne dorim să facem un preț unic pentru noua sală, în principiu cred că biletul va costa zece lei, un preț accesibil tuturor”, a afirmat președintele executiv al clubului.

Meciul de mâine în fața echipei CSU Atlassib Sibiu se va disputa începând cu orele 18:00, în Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca, acest meci contând pentru etapa a 5-a a Ligii Naționale la Baschet Masculin. Meciul va fi transmis și pe canalul DigiSport1.