monitorulcj.ro Menu
Sport

Meciul foștilor antrenori ai „U” Cluj a fost câștigat de Mulțescu. Meszaros este mulțumit de prestația jucătorilor

Echipa de Liga a 3-a, Unirea Jucu a pierdut meciul din șaisprezecimile Cupei României disputat pe Cluj Arena în fața echipei de Liga 1, Petrolul Ploiești cu scorul de 0-3.

Bucuria echipei clujene de a juca în fața unei echipe care a jucat anul acesta și în Europa League a fost împărtășită cu cei peste 300 de suporteri ai echipe gazdă care au venit cu autocare și mașini proprii la stadion.

Deși au jucat la nivel de Liga 1, Unirea Jucu a pierdut meciul cu scorul de 0-3, golurile fiind date de Asaftei (24, 57) și de N’Koyi (31).

Antrenorul echipei Unirea Jucu, Alpar Meszaros a declarat după meci că ar fi vrut să înscrie în cele două ocazii pe care le-au avut elevii lui în acest meci. „Am început bine jocul dar din păcate nu am înscris. Am avut două ocazii mari. Pentru noi era extraordinar să reușim să dăm gol dar per total consider că am ieșit cu capul sus. Din punct de vedere fizic sunt peste noi. Noi suntem la nivelul la care suntem iar ei sunt jucători profesioniști și au un lot de 28 din care poate oricând să scoată din buzunar pe cineva să bată o echipă de Divizia C cum suntem noi”, a declarat Meszaros.

Alpar Meszaros speră că a dat dovadă că pot și mai mult și că împreună cu conducătorii clubului să reușească să ajungă al doilea club din Cluj. „Pentru noi este o chestie extraordinară și sper ca acest joc să aducă pe cei care ne conduc și ușor ușor să punem cărămidă peste cărămidă și să ajungem a doua, a treia echipă a clujului”, a afirmat antrenorul.

Unirea Jucu i-a creat emoții lui Mulțescu

Tehnicianul echipei Petrolul Ploiești, Gheorghe Mulțescu a declarat că deși a folosit foarte multe rezerve meciul a fost tratat cu seriozitate și chiar a fost la începutul meciului ușor dezamăgit de unii jucători. „Chiar dacă am folosit mulți jucători care nu au jucat am tratat cu seriozitate și până la urmă am câștigat. Meciul acesta a rezolvat multe lucruri și pentru unii jucători a fost o șansă să înscrie, să-și recapete încrederea în ei și moralul. Nu am fost mulțumit de evoluția copilului pe care l-am băgat. Vreau să forțez să înscrie golurile mai repede și forțat puțin atacul”, a declarat Mulțescu.

Meciul cu Viitorul este tratat cu seriozitate

Despre următorul meci cu Viitorul Constanța, Mulțescu spune că deși este un joc cu o echipă în suferință echipa trebuie să obțină cele trei puncte. „Este un joc pe care trebuie să-l câștigăm, nu avem altă șansă. Este o echipă frumoasă dar în suferință. Va fi un meci foarte greu mai ales că jucăm pe teren sintetic, dar trebuie să câștigăm. Trebuie să fim atenți la joc pentru că este un adversar care poate să producă surprize”, a afirmat antrenorul.

Echipa așteaptă revenirea mijlocașului Filipe Teixeira despre care antrenorul spune că este jucătorul care dă culoare jocului. „Mă bucur tare mult că revine Teșeira. Este un jucător pe care îl aștept, de care are nevoie echipa. Poate să potențeze jocul echipei și să-l facă mai pragmatic, mai eficient”, a spus Mulțescu.

Mulțescu și Meszaros, doi foști antrenori ai „U” Cluj

Gheorghe Mulţescu a antrenat din 2007 până în ianuarie 2008 echipa clujeană Universitatea, odată cu renunțarea lui Alin Tişe la funcția de manager a clubului în favoarea lui Anton Doboş. Acesta a fost schimbat de Alpar Meszaros, care mai antrenase pentru un tur de campionat pe Industria Sârmei Câmpia Turzii. Înainte de a semna cu Unirea Jucu în primăvara acestui an, Meszaros a antrenat Unirea Floreşti. Alpar Meszaros a fost jucător al Universităţii şi a absolvit celebra Şcoală de Antrenori de la Köln (Germania).

Echipele de start:
Unirea: Vâtcă – Pojar, Vâscan, Mureșan (cpt), Turcu – Sergiu Pop, Mănășturean (74 Văidean) – Vlad Pop, Luca (60 Boska), Danciu (78 Pataki) – Sergiu Ionuț Pop. Antrenor: Alpar Meszaros

Petrolul: Cobrea – Peteleu (86 Radu), Ipsa, Satli, Beța (cpt) – Filip, Gallegos – Nepomuceno (74 Fanchone), Pastorini, Chiriță (30 N’Koyi) – Astafei. Antrenor: Gheorghe Mulțescu

Au arbitrat: Florin Andrei (Tg. Mureș) – arbitru; Florin Danșa (Oradea), Marius Marica (Bistrița) – asistenți; Sergiu Popa (Aiud)

Observatori: Aron Huzu (Sibiu), Costin Dan (Zalău)